Istoria icoanei făcătoare de minuni “Maica Domnului potolește întristările nostre”

Icoana „Potolește întristările noastre” o înfățișează pe Maica Domnului ținând mâna stângă sub cap, care este ușor înclinat. Aceasta sugerează că Născătoarea de Dumnezeu ascultă lacrimile și rugăciunile tuturor credincioșilor care apelează la ea, în nevoile, necazurile și întristările lor. Cu mâna dreaptă, Fecioara Maria ține Pruncul Iisus. Mântuitorul ține în mâinile Sale un sul desfăcut, pe care este inscris textul: „Potoleşte întristarea mea!” ”.

Icoana „Potoleste intristarile noastre” a fost adusa la Moscova de catre cazaci in vremea domniei tarului Mihail Fiodorovici (1613 – 1645) si se afla in biserica Sfantul Nicolae din cartierul Sadovniki. In aceasta biserica se pastrau inscrisurile despre multe din minunile petrecute de la sfanta icoana, insa incendiul din 1771 a nimicit intreaga arhiva. S-a pastrat doar amintirea unei minunate aratari prin mijlocirea acestei icoane facatoare de minuni, intamplata in a doua jumatate a secolului XVII. O doamna de vita nobila, care locuia departe de Moscova, a zacut multa vreme, fiind chinuita de o boala istovitoare. Medicii nu mai sperau sa se insanatoseasca si bolnava isi astepta sfarsitul. In aceasta situatie grea s-a aratat milostivirea Domnului. In somn i s-a aratat acestei doamne chipul Nascatoarei de Dumnezeu, de la care s-a auzit un glas: „Porunceste sa te duca la Moscova. Acolo, in biserica Sfantul Nicolae, se afla icoana Maicii Domnului cu inscriptia: „Potoleste intristarile noastre”. Roaga-te in fata ei si vei primi vindecare”. Cu adanca credinta femeia a pornit la drumul atat de anevoios pentru ea, si la sosire a inceput sa caute biserica Sfantul Nicolae, pe care, dupa multe cautari, a aflat-o. Cercetand toata biserica, ea totusi n-a gasit icoana ce-i aparuse in vis. Si atunci, povestindu-i preotului-paroh vedenia sa, a cerut de la sfintia sa povatuire. Preotul a poruncit slujitorilor sa aduca din clopotnita toate icoanele Maicii Domnului. Aceasta implinandu-se, s-a descoperit printre icoanele vechi si prafuite o icoana a Maicii Domnului cu inscriptia: „Potoleste intristarile noastre”. Vazand-o, bolnava a exclamat: „Ea este! Ea este!”

Doamna, aceea care pana atunci nu putea sa-si miste nici mana, spre mirarea tuturor, si-a facut semnul Crucii, s-a sculat in picioare si fara ajutorul slugilor ei s-a apropiat de icoana. Acasa la ea s-a intors deacum pe deplin sanatoasa.

Icoana a fost aşezată în Biserica Sfântului Nicolae, la loc de mare cinste, amenajându-se şi un altar în cinstea ei. Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica rusă a închinat-o prăznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcătuind şi slujba şi acatistul în cinstea ei.

Din toate oraşele au început să sosească suferinzi la icoana nou descoperită şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la această icoană. Un numar foarte mare de minuni s-au săvârşit la icoana Maica Domnului – Potoleşte întristările noastre şi în timpul epidemiei din anul 1771.

Mai multe copii ale icoanei „Potoleşte întristările noastre” au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni. Icoana Maica Domnului – Potoleşte întristările noastre o înfăţişează pe Maica Domnului care ţine Pruncul cu mâna dreaptă, iar mâna stângă se află lipită de obraz. Pruncul ţine în mâna Sa un pergament desfăşurat ce conţine textul: „Potoleşte întristarea mea!”