Minunile Maicii Domnului Trihirusa

Prima minune a Sfintei Fecioare „Trihirussa”, despre care avem informaţii sigure, este, după cum se ştie, vindecarea mâinii Sfântului Ioan Damaschinul, minune de la care vine şi numele icoanei, adică „Trihirussa” (,,Cea cu trei mâini”).

Din timpul Sfântului Ioan (secolul al VIII-­lea) până în zilele noastre icoana „Trihirussa” a făcut felurite minuni, atât în cuprinsul mănăstirii Hilandar, cât şi în afara ei, peste tot în ţinuturile Ortodoxei. Icoanei „Trihirusa” i se datorează vindecări ale tuturor felurilor de boli şi răni ale trupului, alungări ale duhurilor necurate şi felurite mijlociri minunate. De altfel, după cum s-a arătat mai sus, pietrele preţioase şi celelalte ofrande, pe care le poartă pe ea icoana, mărturisesc recunoştinţa credincioşilor pentru mijlocirea mântuitoare a Sfintei Fecioare în viaţa lor.

Spre încredinţarea celor de mai sus, vom aminti doar câteva dintre multele minuni ale ,,Trihirussei” şi în primul rând pe cele mai apropiate în timp de noi.

În anul 1905, când Rusia se afla în război cu Japonia, o misiune militară, formată din ofiţeri superiori ai armatei ruse, a cerut mănăstirii Hilandar ca icoana Sfintei Fecioare „Trihirussa” să fie trimisă pe câmpul de luptă ca ajutor al armatei ortodoxe ruse. Consiliul Părinţilor mănăstirii nu a aprobat trimiterea „Trihirussei”, dar a hotărât să se trimită o copie fidelă a ei, cu dimensiuni mai mici decât ale icoanei originale.

În dreapta şi În stânga acestei copii au fost pictaţi sfinţii ctitori ai mănăstirii, Simeon şi Sava. Copia „Trihirussei” a fost trimisă în Rusia şi, prin puterea ocrotitoare a Născătoarei de Dumnezeu, ruşii au câştigat multe victorii împotriva japonezilor; în cele din urmă s-a încheiat pacea între cele două imperii. Copia icoanei a revenit în mănăstire unde şi astăzi se află în dreapta analogului din biserica mare, în faţa „Trihirussei”.

Fericitul Părinte Filip de la mănăstirea Esfigmen, martor ocular al minunii următoare, povestea că în anul 1945 a izbucnit un puternic incendiu în pădurea mănăstirii Hilandar; focul a ajuns până la zidul de miazăzi al mănăstirii şi ameninţa să o transforme în cenuşă. În acea împrejurare plină de primejdii, fericitul Părinte Daniil, stareţul mănăstirii, a poruncit să fie scoasă „Trihirussa” în procesiune.

A început procesiunea icoanei şi abia au ajuns părinţii monahi la podul din afara mănăstirii pe drumul care duce la mănăstirea Zografu, că un vânt puternic din partea opusă a îndepărtat focul şi, în scurt timp, l-a stins cu totul. Până azi se păstrează în partea de miazăzi a mănăstirii rădăcini de copaci carbonizate în acel incendiu.

Acelaşi Părinte povesteşte că, în timpul războiului cu bandele de răufăcători, un grup de partizani a intrat ân mănăstire; ei încercau să fure alimente şi alte bunuri materiale, cât puteau să încarce pe catârii mănăstirii. Au început, aşadar, să pună pe spinarea catârilor tot ce găseau în magazii. Pe neaşteptate au văzut o femeie impunătoare, străbătând mănăstirea şi intrând în biserică. Curios, căpetenia răzvrătiţilor, împreună cu alţi bărbaţi, a intrat în biserică; o căutau pe femeia aceea, dar nu au găsit-o, deşi au cercetat cu multă atenţie toată biserica. Atunci privirile lor s-au îndreptat spre „Trihirussa” cu ofrandele ei de mare preţ. Căpetenia a vrut să le ia cu forţa de pe icoană. Când a vrut să le smulgă, o mare teamă a pus stăpânire pe el şi tremura cu tot trupul; tovarăşii săi au încercat să-l ducă cu ei, dar în zadar. El a izbutit doar să le poruncească: ,,Plecăm repede, plecăm repede”. Şi, într-adevăr, au fugit înfricoşaţi, fără să fure nimic din mănăstire, datorită mijlocirii ocrotitoarei ei, Sfânta Fecioară „Trihirussa”.

Şi iată, o ultimă minune, care a fost făcută foarte recent, în 1992 la Belgrad, în Serbia. În suburbia Kraguievac a Belgradului, într-un mare studiou fotografic a izbucnit un puternic incendiu din cauza unui scurt-circuit; studioul fotografic a ars în întregime. Proprietarul studioului avea în atelierul său un calendar al mănăstirii Hilandar cu „Trihirussa” pe prima pagină şi două mici icoane ale „Trihirussei.” I le dăduse ca binecuvântare un prieten, Goran, care fusese în pelerinaj la mănăstirea Hilandar. Calendarul l-a atârnat pe peretele atelierului, iar cele două icoane mici le-a pus pe două aparate de mare valoare, pe care le folosea în munca lui. Este minunat şi uimitor că în incendiu a ars tot ce se găsea în atelier, chiar şi pardoseala, dar au rămas complet neatinse calendarul cu icoana „Trihirussei” şi cele două aparate de fotografiat, care aveau pe ele cele două iconiţe ale „Trihirussei”. Ca dovadă a recunoştinţei şi a mulţumirii faţă de Născătoarea de Dumnezeu, proprietarul a trimis la Hilandar calendarul salvat, ca să amintească şi să adeverească minunea pe care a făcut-o „Trihirussa”.

Totuşi cea mai mare minune a „Trihirussei” se înfăptuieşte în sufletele credincioşilor ei închinători. Chipul său sfios şi feciorelnic, plin de bunătate şi de gravitate, emoţionează inima pelerinului evlavios, îl povăţuieşte în chip tainic spre curăţirea sufletului şi îl călăuzeşte spre renaşterea lui duhovnicească. Prin prezenţa sfintei ei icoane, Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu săvârşeşte, ca Maică milostivă, cea mai mare minune: mântuirea în Hristos a fiilor ei.

Pe Maica milostivă a lui Dumnezeu să o rugăm fierbinte, ca nişte fii, să aline durerea şi tristeţea, atât nouă, cât şi fraţilor noştri sârbi ortodocşi, urmaşii Sfinţilor Simeon şi Sava, care plătesc de multe ori, prin lacrimi şi sânge, statornicia lor în credinţa ortodoxă.

Şi, ca să încheiem cu cuvintele unei cântări închinate Maicii Domnului, ,,toţi să ne închinăm ei, rugându-ne: pentru rudenia noastră, să nu-i uiţi, Stăpână, pe cei care cinstesc cu credincioşie icoana Sfântului tău Chip”.

Amin