Minunata încruntare
Icoana Sfantului Ioan Botezatorul de la Schitul romanesc Prodromu, din Sfantul Munte Athos, Grecia, este o icoana facatoare de minuni mult iubita de pelerinii ce pasesc pragul manastirii. Schitul Prodromu a fost intemeiat in anul 1820, sub arhipastorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei.
Mai inainte de a fi zidit ansamblul monahal Prodromu, pe actualul loc exista numai o micuta chilie si un paraclis inchinat Sfantului Ioan Botezatorul. Paraclisul sfantului se mai gaseste si astazi la schit, in afara zidurilor, inspre gradina, el fiind refacut de mai multe ori de-a lungul timpului. Paraclisul este atestat abia in anul 1754, cand el “a fost reinnoit de monahul Iosif Hiotul”, dupa cum aflam dintr-o inscriptie de pe peretele sudic al acestuia.
In Paraclisul cel vechi al Cinstitului Inaintemergator si Botezator Ioan este asezata pe tampla altarului, in randul icoanelor imparatesti, la stanga Mantuitorului, vestita icoana facatoare de minuni a dumnezeiescului Ioan. Impodobita cu o frumoasa imbracaminte de argint daruita pe la 1853 de Domnitorul Moldovei Grigore Al. Ghica Voievod, cand se zidea si Sfanta Manastire, se spune ca de fapt aceasta icoana este mult mai veche, poate de cand a fost rezidit Paraclisul a doua oara, in 1660, de Duhovnicul Filoftei.
Se spune că în anul 1821, când a început revoluția greacă, turcii au venit cu multă armată în Sfântul Munte. Au ajuns atunci și la Chilia Prodromu, unde mai târziu s-a înființat schitul. Căutând ceva lucruri sau icoane pe care să le fure, soldații turci au intrat în paraclis. Repezindu-se spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul, acesta s-a încruntat spre ei, astfel încât au fost cuprinși de frică și au scos pistoalele, începând să tragă asupra icoanei. Însă i-a cuprins și mai mult groaza când au văzut că gloanțele se întorceau și îi loveau tot pe ei. Atunci au părăsit în fugă chilia. Icoana nu a fost atinsa de nicun glont, dar chipul Sfantului Ioan Botezatorul a ramas foarte incruntat, pana in ziua de astazi, dupa cum se poate vedea.
Alte minuni
În timpul construirii Schitului și a lucrărilor de reparații, această icoană a făcut numeroase minuni, iar Sfântul Ioan Botezătorul este ocrotitorul cel tare a monahilor prodromiți. O dată a căzut un muncitor de la streșina bisericii, înălțimea era de 8 metri, și în cădere a văzut pe Sfântul Ioan Botezătorul, care-l ținea de mână, astfel încât nu a pățit nimic când a ajuns în contact cu pământul. Mai mult,chiar, s-a ridicat imediat de jos și a urcat înapoi pe schelă, continuându-și lucru.
Altă dată, s-a rupt schela pe care se aflau pietre pentru zidit, la o înălțime de 12 metri, astfel încât toate pietrele au căzut peste do părinți, ieromonahul Calinic și monahul Lazăr, care a fost acoperit desăvârșit de o grămadă mare de bolovani. Când au fost îndepărtate pietrele, părinții i-au găsit vii și nevătămați. Părintele Lazăr a spus că l-a chemat pe Sfântul Ioan Botezătorul în ajutor, când a văzut căzând schela cu bolnavii peste el și îndată a simțit că-l acoperă cineva, pentru a nu fi lovit și strivit de pietre.
De asemenea, când călătoreau părinții mănăstirii, cu bărcile și vaporașul pe mare, în cazuri de primejdie și furtună, se rugau Sfântului Ioan Botezătorul și citeau Acatistul lui, iar Sfântul Prooroc și Înaintemergător grabnic le venea întru-ajutor. De mai multe ori părinții cei duhovnicești au văzut că Sfântul Ioan Botezătorul stă la cârma vaporului, conducându-l spre țărm. Mănăstirea are în fața sa cea mai sălbatică și periculoasă mare, dar Sfântul Ioan,în tot timpul și în tot locul îi păzește pe călugări.Nu mai un lucru li se cere monahilor. Ca să-și împlinească datoriile lor călugărești: canonul de rugăciune și metanii, să aibă dragostea creștină între ei să fie smeriți și postitori, să facă ascultare unde sunt rânduiţi, păzind dreptatea și sfințenia, ca niște adevărați ucenici ai Sfântului ai cărui nume de „Prodromiți” îl poartă, iar pentru cele trebuincioase are Sfantul grijă.
Mărturii ale pelerinilor
“Niciodata n-am putut uita privirea Sfantului Ioan de la Schitul Prodromu! Tristete si mahnire are-n ochi, dar nici mânia parca nu-i este straina…
Totdeauna cand am intrat in paraclis am simtit ca ma vede! N-am putut scapa de senzatia asta nici macar atunci cand intram cu mai multi inchinatori si speram ca va fi mai bland cu pacatele mele. Si cu toate acestea, niciodata nu pot sa ajung in Prodromu si sa nu ma inchin lui! Il simt acolo, viu, in dreapta schitului, in micul paraclis, ca un batran strajer ce ocroteste monahii prodromiti de sute de ani!
Mi-e si mai mare frica de el – pentru multimea pacatelor mele – dar mi-e si tare drag… Cel mai mare om nascut vreodata din femeie! Sa spuna Insusi Dumnezeu asa ceva despre tine! Oare de ce sa mai spun eu altceva?…”
(George Crasnean)