SENSUL SFINTENIEI MOASTELOR SI AL CINSTIRII LOR IN ORTODOXIE

In evlavia crestina din Rasarit, cinstirea sfintelor moaste are un loc deosebit de insemnat. Toti sfintii, adunati in jurul lui Dumnezeu, alcatuiesc impreuna desavirsirea vie a Bisericii, scara intre pamint si cer, intarita pentru totdeauna ca dovada de mintuire. Prezenta binecuvintata a sfintilor se manifesta in Biserica nu numai prin imaginile lor sacre, cunoscuta din icoane, ci si prin sfintele lor moaste, ramasitele pamintesti ale petrecerii lor duhovnicesti in aceasta lume.

Dumnezeu acorda sfintilor, care au devenit hristosi in Hristos, dupa ce ei au trecut la cele vesnice, puterea de a transmite si a implini voia Sa, printr-un ajutor activ, vazut sau nevazut, pe care ei il incredinteaza tuturor drept credinciosilor crestini.

Citeste mai mult…

Istoria icoanei Maicii Domnului Trihirusa (cea cu trei maini)

Această icoană a Maicii Domnului este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini”, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” sau Icoana Maicii Domnului „Trihirussa”. Conform tradiției, această icoană a Maicii Domnului era zestrea de mare preț a familiei Sfântului Ioan Damaschin (4 decembrie), păstrată cu mare cinste în paraclisul casei sale din Damasc, la inceputul veacului al VIII-lea.

Citeste mai mult…

Minunile Maicii Domnului Trihirusa

Prima minune a Sfintei Fecioare „Trihirussa”, despre care avem informaţii sigure, este, după cum se ştie, vindecarea mâinii Sfântului Ioan Damaschinul, minune de la care vine şi numele icoanei, adică „Trihirussa” (,,Cea cu trei mâini”).

Din timpul Sfântului Ioan (secolul al VIII-­lea) până în zilele noastre icoana „Trihirussa” a făcut felurite minuni, atât în cuprinsul mănăstirii Hilandar, cât şi în afara ei, peste tot în ţinuturile Ortodoxei. Icoanei „Trihirusa” i se datorează vindecări ale tuturor felurilor de boli şi răni ale trupului, alungări ale duhurilor necurate şi felurite mijlociri minunate. De altfel, după cum s-a arătat mai sus, pietrele preţioase şi celelalte ofrande, pe care le poartă pe ea icoana, mărturisesc recunoştinţa credincioşilor pentru mijlocirea mântuitoare a Sfintei Fecioare în viaţa lor.

Spre încredinţarea celor de mai sus, vom aminti doar câteva dintre multele minuni ale ,,Trihirussei” şi în primul rând pe cele mai apropiate în timp de noi.

Citeste mai mult…

Acatist la icoana Maicii Domnului Trihirusa

CONDACUL 1

Împărăteasa Îngerilor şi lumina Sfinţilor, ocrotitoarea celor prigoniţi şi limanul de scăpare al tuturor celor ce străbat marea ispitelor, Ceea Ce ai purtat pe mâinile Tale pe Focul Cel nemistuit, cu care ai aprins inimile cele ce ardeau de dorul Cuvântului, cu mâna Ta cea tare atinge-Te şi de ochii sufletului meu, cei orbiţi de păcate, ca să văd luminat cărarea laudelor Tale şi să strig cu umilinţă: Bucură-te, Maica Domnului, mâna nevăzută a milostivirii Preasfintei Treimi !

Citeste mai mult…

Istoria icoanei făcătoare de minuni “Maica Domnului potolește întristările nostre”

Icoana „Potolește întristările noastre” o înfățișează pe Maica Domnului ținând mâna stângă sub cap, care este ușor înclinat. Aceasta sugerează că Născătoarea de Dumnezeu ascultă lacrimile și rugăciunile tuturor credincioșilor care apelează la ea, în nevoile, necazurile și întristările lor. Cu mâna dreaptă, Fecioara Maria ține Pruncul Iisus. Mântuitorul ține în mâinile Sale un sul desfăcut, pe care este inscris textul: „Potoleşte întristarea mea!” ”.

Icoana „Potoleste intristarile noastre” a fost adusa la Moscova de catre cazaci in vremea domniei tarului Mihail Fiodorovici (1613 – 1645) si se afla in biserica Sfantul Nicolae din cartierul Sadovniki. In aceasta biserica se pastrau inscrisurile despre multe din minunile petrecute de la sfanta icoana, insa incendiul din 1771 a nimicit intreaga arhiva. S-a pastrat doar amintirea unei minunate aratari prin mijlocirea acestei icoane facatoare de minuni, intamplata in a doua jumatate a secolului XVII. O doamna de vita nobila, care locuia departe de Moscova, a zacut multa vreme, fiind chinuita de o boala istovitoare. Medicii nu mai sperau sa se insanatoseasca si bolnava isi astepta sfarsitul. In aceasta situatie grea s-a aratat milostivirea Domnului. In somn i s-a aratat acestei doamne chipul Nascatoarei de Dumnezeu, de la care s-a auzit un glas: „Porunceste sa te duca la Moscova. Acolo, in biserica Sfantul Nicolae, se afla icoana Maicii Domnului cu inscriptia: „Potoleste intristarile noastre”. Roaga-te in fata ei si vei primi vindecare”. Cu adanca credinta femeia a pornit la drumul atat de anevoios pentru ea, si la sosire a inceput sa caute biserica Sfantul Nicolae, pe care, dupa multe cautari, a aflat-o. Cercetand toata biserica, ea totusi n-a gasit icoana ce-i aparuse in vis. Si atunci, povestindu-i preotului-paroh vedenia sa, a cerut de la sfintia sa povatuire. Preotul a poruncit slujitorilor sa aduca din clopotnita toate icoanele Maicii Domnului. Aceasta implinandu-se, s-a descoperit printre icoanele vechi si prafuite o icoana a Maicii Domnului cu inscriptia: „Potoleste intristarile noastre”. Vazand-o, bolnava a exclamat: „Ea este! Ea este!”

Citeste mai mult…

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Icoana „Potoleşte întristările noastre”

Tu eşti nădejdea tuturor marginilor pământului Preasfântă Fecioară Născătoare de Dumnezeu, mângâierea mea! Nu te îngreţoşa de mine păcătosul care-ţi aduc rugăciuni din buzele mele necurate şi te rog, stinge văpaia patimilor mele şi rourează prin pocăinţă viforul sufletului şi trupului meu ! Tămăduieşte şi uşurează Stăpână toată boala şi toată neputinţa şi linişteşte viforul relelor năpaste !

Citeste mai mult…

Acatistul in cinstea icoanei facatoare de minuni “Maica Domnului potoleste intristarile noastre”

Condacul 1:
Minunată izbăvire şi apărare ne-a dăruit nouă cinstitul Tău chip, Preabinecuvântată Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ca izbăvindu-ne de rele prin arătarea lui şi căutând spre el, mulţumiri aducem Ţie, noi, robii Tăi, Născătoare de Dumnezeu: ci ca Ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm Ţie: Bucură-te, Bucuria noastră, izbăveşte-ne de tot răul şi alină întristările noastre!

Citeste mai mult…

Troparul Icoanei Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre”

Troparul Icoanei Maicii Domnului „Potoleşte întristările noastre” (glas 3)

Potoleşte multele suspine şi bolile sufletului meu, Ceea ce potoleşti orice lacrimă de pe faţa pământului ! Tu îndepărtezi bolile omului şi sfarmi suferinţele păcătoşilor. În Tine ne-am pus toată nădejdea, încrederea şi întărirea, PreaSfântă Maică Fecioară ! Slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine !

Citeste mai mult…

Reprezentari ale icoanei Maicii Domnului Trihirusa (cu trei maini)

Reprezentari ale icoanei Maica Domnului potoleste intristarile noastre