Minunea cu Sf. Luca conducand operatia unui baietel

Dacă mi-ar fi povestit altcineva întâmplarea aceasta, nu aș fi riscat să o repovestesc pentru că pare neverosimilă. Dar Arhimandritul Nectarie (Antonopoulos), starețul Mănăstirii Schimbarea la Față din Sagmata, este un om de mare autoritate și de o onestitate absolută.

Astăzi, Arhimandritul Nectarie a venit din nou la Simferopol, și iată ce mi-a povestit:

În Atena era un băiat grav bolnav. Atât de grav, încât medicii au refuzat să-l opereze și au propus să-l transfere într-unul dintre cele mai bune centre medicale din Germania, echipat cu tehnologie de ultimă oră.

Și așa au făcut.

Părintele Nectarie l-a însoțit și el pe băiat. Și după o operație de multe ore, dificilă, chirurgii au ieșit și au declarat:

– Nu înțeleg de ce ați adus copilul la centrul nostru, dacă voi aveți un specialist atât de minunat!

– Ce  specialist?, a întrebat surprins Părintele Nectarie.

– Ei bine, cel care ne-a susținut, ne-a dat instrucțiuni prețioase, a condus operația. E profesionist la cel mai înalt nivel! Putem spune că datorită lui operația a avut succes.

– E ciudat, dar cu noi nu a venit niciun specialist, faceți o confuzie…

– Ei bine, era așa: în halat medical de stil vechi (acum nu prea mai există), cu o barbă albă… Dar tocmai a trecut prin fața noastră, a ieșit din operație, cum se face că nu l-ați observat?…

Uluit, Părintele Nectarie a cerut să i se arate registrul operației. Lângă numele băiatului erau numele chirurgilor care au făcut operația, iar ultimul în serie era scris de mână, în limba rusă: „Arhiepiscopul Luca”.

Minunate sunt lucrările Tale, Doamne!

Minuni din zilele noastre ale Sfantului Luca de Crimeea

Linişteşte-te, nu te teme!

La sfârşitul anului 2010 am fost diagnosticată cu cancer şi am fost programată la operaţie. Pe data de 10 decembrie 2010, în biserica cu hramul Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Virona au fost expuse spre închinare sfintele moaşte ale Sfântului Luca doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului şi Cri­meii. M-am dus şi eu sa mă închin şi să mă rog Sfân­tului Luca să mă ajute.

După câteva zile, mai exact în 20 decembrie 2010, am fost supusă unei operaţii (de extirpare a ganglio­nilor limfatici din colul uterin) la Spitalul Evghenidio. În timpul intervenţiei chirurgicale, fiind sub anestezie generală, am văzut un bărbat înalt la trup, cu barbă lunga, purtând o haină de doctor şi ochelari, care stătea în picioare în partea stânga a mesei, foarte serios, şi mi-a spus:

– Linişteşte-te, nu te teme!

Citeste mai mult…

Rugaciune catre Sf. Luca Doctorul pentru cei bolnavi

  Sfinte Ierarhe mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi, Sfinte Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi, căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte, pe tine te rugăm, precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu toţi sfinţii. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care i-ai iubit pe fraţii tăi, când vieţuiai în această lume.
   Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire, Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire.
   Pentru aceasta ne rugăm ţie cu căldură, care ai primit harul tămăduirilor: pe fraţii noştri (N) cei bolnavi şi cumplit înfivoraţi de suferinţă cercetează-i şi vindecă-i de neputinţele care îi stăpânesc. Cu totul cinstite şi preasfinte părinte Luca, nădejdea celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita pe fraţii noştri (N) şi dăruieşte-le vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

VIAŢA SFÂNTULUI IERARH LUCA, ARHIEPISCOPUL CRIMEEI (11 iunie)

Sfântul Luca al Crimeei s-a născut în anul 1877, în oraşul Kerci din Crimeea, din părinţi dreptcredincioşi, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învăţătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină.

Atât în vremea războiului ruso-japonez (1904-1905), cât şi în timpul Primului Război Mondial (1914-1917), Sfântul s-a oferit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia.

Citeste mai mult…

Marturia unei eleve din Grecia despre minunea facuta de Sfantul Luca

“Sunt o tânără de 19 ani și aș vrea să audă cât mai mulți oameni despre Sf. Luca de Crimeea. Anul acesta aveam examenele pentru admiterea la facultate și, din nefericire pentru mine, exact în această perioadă, mi-a apărut o problemă la gât, mai exact la ganglionii limfatici. Am consultat un doctor. Din nefericire, mi-a dat un tratament greșit, cu consecința de a nu mai putea sta în picioare de la durerea de stomac. Durerea se întețea pe zi ce trecea… până când bunica mea mi-a adus o micuță icoană a Sfântului Luca.

Citeste mai mult…

O minune a Sfantului Luca

Am plecat pentru vacanţă în Feodosia şi am rămas în apartamentul bunicii, care se află la al treilea etaj al blocului cu cinci etaje. Era 4 iunie, la amiază. În casă se aflau bunica, părinţii mei, mătuşa mea şi fratele meu. Aproape toţi dormeau. Tata era pe balcon şi repara ceva. Uşa de la balcon era deschisă şi se făcea curent. Uşa de la intrare era deschisă şi făcea un dute-vino din cauza curentului. Era o uşă grea, blindată cu douăsprezece feluri de siguranţe, iar pe margini avea o îmbrăcăminte metalică.

Citeste mai mult…

De ce nu putem sa iubim? – Sf. Luca al Crimeii

“Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.” Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt atat de simple, atat de firesti, incat atunci cand omul aude pentru intaia oara ca trebuie sa se poarte astfel, se simte chiar stingherit. “Cum de nu m-am gandit singur la asta pana acum?” – se intreaba el. Dar tot ce este mare este simplu. Toata invatatura lui Hristos e neasemuit de simpla. Ea este indreptata catre oamenii cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminatori ai intregii lumi.

Citeste mai mult…

Iubeste-l pe cel cazut, are nevoie de tine!

“Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?”. Da, tocmai cu ei trebuie să fim mai atenţi, tocmai faţă de ei trebuie să avem cât mai mult tact în cuvinte, fiindcă ei sunt grav bolnavi cu duhul.

Citeste mai mult…

Ce sa facem cand suntem jigniti? – Sf. Luca de Crimeea

Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra celui ce ne jigneşte.

Oare aşa Se purta Hristos când îl huleau, când îl vorbeau de rău, când îl jigneau?

Citeste mai mult…

Paraclisul Sfantului Luca de Crimeea, Arhiepiscopul Simferopolului

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru … Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori), Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea… Dumnezeu este Domnul… (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Pe steaua cea de Dumnezeu cinstită mărind, care a strălucit în zilele cele mai de pe urmă, pe lauda ierarhilor şi slava credincioşilor, podoaba doctorilor şi sprijinul ortodocşilor, pe cel de aceeaşi lucrare şi nume cu al treilea Evanghelist, pe Luca  cel sfinţit cu laude să-l cinstim.

Slavă…, Şi acum…

Citeste mai mult…

Acatistul Sfantului Ierarh Luca al Crimeii Doctorul

Troparul Sfântului Luca Doctorul, glasul al 5-lea:

Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor.

Condacul 1

Veniţi, iubitorilor de sfinţi, cu căldură să-l lăudăm pe păstorul cel de Dumnezeu luminat al Simferopolului şi doctorul preaales; că, în Rusia vieţuind ca un înger, numele cel dumnezeiesc al lui Hristos a mărturisit; pentru care strigăm: Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Icosul 1

Înger te-ai arătat, părinte, în vremurile din urmă, între oamenii necăjiţi: că viaţă îndumnezeită ducând pe pământ, Sfinte Ierarhe Luca, dreptar te-ai făcut cu adevărat clerului şi mirenilor, pentru care strigăm ţie unele ca acestea:
   Bucură-te, cel cu care se laudă toată Rusia;
   Bucură-te, vas al cucerniciei;
   Bucură-te, dreptar al păstoririi oamenilor;
   Bucură-te, că pe Hristos bărbăteşte L-ai mărturisit;
   Bucură-te, că vindeci neputinţele muritorilor;
   Bucură-te, că legiuita căsnicie ai iubit;
   Bucură-te, că odraslele ţi le-ai luminat;
   Bucură-te, laudă sfinţită a credincioşilor;
   Bucură-te, podoaba cinstiţilor episcopi;
   Bucură-te, carte a cereştilor obiceiuri;
   Bucură-te, Sfinte Luca, vrednicule de minunare!

Citeste mai mult…