Minunea inmultirii painilor facuta de Sfantul Ioan Botezatorul

Anul trecut (1939), povesteşte bătrânul Hrisant, am fost pentru o perioadă trapezar. Se apropia prăznuirea Sfintei Drepte a Sfântului Ioan Botezătorul, în Duminica a IV-a din Postul Mare, când de obicei săvârşeam un mic hram. Cu două zile mai înainte, am numărat pâinea şi am văzut că erau 250 de pâinişoare (pe vremea aceea, în loc de pâinea obișnuită, se coceau niște pâinișoare, câte una pentru fiecare persoană). Acestea trebuia să-mi ajungă pentru patru mese. Ştii că la fiecare masă se consumau 70-80 de pâinişoare? Pe lângă aceasta la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul trebuia să dau fiecărui închinător câte una-două pâinişoare de binecuvântare. Am făcut socoteala şi mi-am dat seama că nu-mi vor ajunge pâinile.

Aşa că m-am dus la egumen să îi spun că pâinea nu ne va ajunge şi că a doua zi, în ajunul hramului, va trebui să fac pâine.

Nu ştiu la ce s-a gândit egumenul, dar mi-a spus:
– Nu! Nu trebuie să faci pâine.
– Dar, Gheronda, nu o să ajungă pâinea şi ne vom face de ruşine faţă de străini. O să spună că nu a ajuns pâinea la hramul Sfântului Ioan Botezătorul.
Acela însă a spus din nou:
– Nu, o să ne ajungă!
Ce puteam face? Nu am spus nimic şi am plecat mâhnit şi întristat. Am mers în trapeză şi am împărţit pâinea în două coşuri. Într-unul am pus 150 de pâinişoare, iar în celălalt 100. Toate acestea s-au petrecut vineri dimineaţa. Între timp mă gândeam ca la masa de sâmbătă seara să pun posmag înmuiat, ca să economisesc pâinile. La cele două mese de vineri şi sâmbăta dimineaţă am folosit cele 150 de pâini care erau într-un coş. După ce s-a terminat masa de sâmbătă dimineaţa, am luat coşul gol şi l-am dus în mica magazie unde ţineam posmagul şi rachiul. Îmi rămăseseră numai 100 de pâinişoare, pe care le-am păstrat pentru masa de hram, care era a doua zi.

În după-amiaza zilei de sâmbătă am mers la magazia despre care am amintit mai sus ca să iau posmagul şi vasul în care să-l înmoi, aşa cum hotărâsem. Dar cum am intrat – o, minunile tale, Cinstite Înaintemergătorule! –, am văzut coşul, pe care îl pusesem gol acolo, plin cu pâini proaspete. Am început să mă frec la ochi, gândindu-mă că nu cumva să fie vreo înşelăciune a vrăjmaşului. În acest coş aveam 150 de pâini, dar, parcă le dădusem la cele două mese. Ce-i asta? Cu adevărat, este minunea Sfântului Ioan Botezătorul. Am alergat la egumen bucuros şi i-am spus toate, chemându-l totodată să vină să vadă cu ochii lui minunea şi să creadă. Când a venit şi a văzut, s-a încredinţat de minune şi împreună am preaslăvit pe Sfântul Ioan. Iar a doua zi, să fi văzut cum îi rugam pe pustnici şi pe închinători să ia nu numai câte o pâine, ci câte cinci-şase fiecare, spunându-le tuturor minunea Sfântului Ioan Botezătorul”.

(Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul acestui site este protejat.