“Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.” Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt atat de simple, atat de firesti, incat atunci cand omul aude pentru intaia oara ca trebuie sa se poarte astfel, se simte chiar stingherit. “Cum de nu m-am gandit singur la asta pana acum?” – se intreaba el. Dar tot ce este mare este simplu. Toata invatatura lui Hristos e neasemuit de simpla. Ea este indreptata catre oamenii cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au devenit luminatori ai intregii lumi.
Citeste mai mult…“Dumnezeu vrea de la noi bunătate, milostivire faţă de oamenii nefericiţi, slabi, faţă de cei căzuţi şi dispreţuiţi, chiar şi faţă de cei pe care s-ar părea că avem depline drepturi de a-i socoti lepădaţi: faţă de hoţi, de bandiţi, de curve, de ucigaşi. „Cum aşa”, veţi întreba, „suntem datori să îi iubim şi pe ăştia?”. Da, tocmai cu ei trebuie să fim mai atenţi, tocmai faţă de ei trebuie să avem cât mai mult tact în cuvinte, fiindcă ei sunt grav bolnavi cu duhul.
Citeste mai mult…Toţi ne ieşim din fire când suntem jigniţi, suntem gata să-l luăm de gât pe cel ce ne-a jignit: ochii aruncă scântei, faţa ni se schimonoseşte de mânie şi devine respingătoare pentru toţi cei care ne văd; mişcările devin dizgraţioase, bruşte, mâinile şi picioarele tind să înhaţe, tind să lovească; limba revarsă neînfrânată hule asupra celui ce ne jigneşte.
Oare aşa Se purta Hristos când îl huleau, când îl vorbeau de rău, când îl jigneau?
Citeste mai mult…