Viata Sfantului Mucenic Dasie – martir al Scythiei Minor

În lumea romană păgână, decăzută, plină de idoli şi zei care aveau înclinaţii spre slăbiciuni şi păcate, creştinismul şi desăvârşirea pe care acesta o propovăduia au întâlnit numeroase împotriviri şi prigoane.

Cea mai cruntă persecuţie anticreştină a fost cea din timpul împaratului Diocleţian (284-305), în timpul căruia au fost emise în acest sens patru edicte imperiale – trei în anul 303 şi unul în 304. Prin acestea s-a decretat la început dărâmarea locaşurilor de cult creştine, interzicerea adunărilor creştine şi arderea cărţilor sfinte, apoi arestarea clericilor creştini şi uciderea celor care refuzau să se lepede de credinţa creştină, iar în final a fost declanşat un război total şi cumplit împotriva Bisericii creştine.

Un mare număr de martiri au pătimit atunci pe teritoriul Scythiei Minor – la Tomis, Axiopolis, Noviodunum, Dinogeţia, Durostorum ş.a. Cu excepţia câtorva dintre aceşti martiri, ale căror sfinte oseminte se păstrează până astăzi, de la cei mai mulţi nu avem nici moaştele lor, nici monumentele ridicate pe mormintele acestora sau spre cinstirea lor, din cauza numeroaselor migraţii, războaie şi pustiiri care au trecut de-a lungul timpului peste pământul Dobrogei. Una dintre excepţiile fericite  din acest punct de vedere este însă Sf. Mucenic Dasie, ale cărui sfinte moaşte au fost duse în Apus spre apărare de năvălirea avarilor încă din secolul al VI-lea şi în acest fel s-au păstrat până astăzi.

Sfântul Mucenic Dasie a trait în secolele III-IV d.H., fiind soldat în armata romană, în Legiunea XI Claudia care staţiona la Dunăre încă din secolul al II-lea.

Numele de „Dasius” dovedeşte originea sa geto-dacică şi înseamnă „miel”, cuvânt care s-a păstrat într-o formă uşor schimbată  – „daşu”, dar cu aceeaşi semnificaţie,  până în prezent.

 Arestarea şi condamnarea la moarte a Sfântului Mucenic Dasie este legată de sărbătoarea Saturnaliilor – o sărbătoare păgână care se celebra în Imperiul Roman timp de şapte zile în fiecare an – la început între 17 şi 24 decembrie, apoi între 1 şi 8 ianuarie – în cinstea zeului timpului numit de romani Saturn, iar de greci Cronos. În timpul Saturnaliilor, orice muncă înceta. În amfiteatre aveau loc lupte între gladiatori, spectacole de circ, curse de cai, iar pe străzi se desfăşura dansul orgiilor saturnale. În aceste zile, moralitatea devenea un concept cu totul relativ, fiecare săvârşind nelegiuirile pe care le dorea.

Soldaţii nu făceau excepţie de la această distracţie, ci dimpotrivă. Era obiceiul să aleagă prin tragere la sorţi ca „rege al Saturnaliilor“ pe unul dintre ei care, îmbrăcat în hainele zeului Saturn şi escortat de camarazii săi, putea petrece liber în public, împlinindu-şi orice dorinţă şi imitând pentru treizeci de zile excesele şi desfrâul zeului Saturn, spre hazul şi desfătarea mulţimii. După trecerea acestui răstimp, cel ales ca rege al Saturnaliilor era sacrificat pe altarul zeităţii sărbătorite.

Creştinismul a respins categoric şi a militat cu cele mai diferite mijloace persuasive pentru înlăturarea din viaţa socială a sărbătorii păgâne şi sângeroase a lui Cronos. Evoluţia mentalităţii generale se realiza însă lent. Pentru Biserica creştină din acele timpuri era dureros faptul că, fiind o sărbătoare atât de vestită şi de bine înrădăcinată în tradiţia romană, şi unii dintre credincioşii Evangheliei lui Hristos participau la ea.

 Chiar în actul martiric al Sfântului Mucenic Dasie se arată că „unii, deşi se numesc creştini, merg cu pompă măreaţă, schimbându-şi firea lor şi se îmbracă în chipul şi înfăţişarea diavolului. Îmbrăcaţi cu piei de capre, schimbându-şi înfăţişarea, ei se leapădă de chipul cel bun în care s-au renăscut prin Taina Botezului şi reiau chipul cel rău în care s-au născut”.

Însă după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care nu doreşte pierderea nici unui suflet, în anul 304, cu ocazia sărbătorii Saturnaliilor, s-a întâmplat un lucru menit să trezească inimile amorţite sau adormite în noaptea necunoştinţei, dovedindu-le creştinilor cât de potrivnică este această sărbătoare lui Dumnezeu şi arătându-le că „nu pot sluji la doi domni”, ci trebuie să ia hotărârea de a merge pe calea Evangheliei fără a face astfel de compromisuri tradiţiilor păgâne.

La 17 noiembrie 304, prin tragere la sorţi, rege al Saturnaliilor a fost ales ostaşul Dasie, care însă s-a opus cu îndârjire la alegerea sa, zicând întru sine: „De mă voi îngriji de aceste treizeci de zile ale acestui deşert şi neruşinat obicei de cinstire a romanilor, pe care credinţa creştină o dispreţuieşte şi o opreşte, mă dau pe mine însumi pieirii veşnice”. „Aprins de râvnă sfântă“, după cum mărturiseşte actul său martiric, şi ştiind că dupa acele zile de petreceri deşarte şi trecătoare, va fi aruncat în focul cel veşnic, Sf. Dasie a zis că „Este mai bine pentru mine să sufăr puţinele chinuri şi munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moştenesc viaţa cea veşnică împreună cu toţi sfinţii”. Şi socotindu-se a fi ostaş al Domnului Hristos a mărturisit cu toată tăria că este creştin în plină perioadă a persecuţiilor, spunând că preferă sa fie adus el însuşi ca jertfă lui Hristos decât să împlinească păgânescul ritual al Saturnaliilor.

Auzind acestea, soldaţii l-au închis îndată într-o temniţă întunecoasă, iar a doua zi l-au scos de acolo şi l-au dus sub escortă la pretoriul legatului roman Bassus spre a fi judecat. Însă neînfricatul Dasie a mărturisit că este creştin şi a respins cu tărie toate încercările aceluia de a-l face să cinstească chipurile împaraţilor şi să se închine zeului Saturn.

Fiind întrebat de ce stare este şi cum se numeşte, Sfântul a răspuns: „După stare, sunt soldat. După numele cel ales sunt creştin, iar după cel pus de părinţii mei mă numesc Dasius”. Legatul Bassus i-a poruncit să se închine chipurilor împăraţilor, care le asigură pacea, dau ostaşilor leafă şi se îngrijesc în fiecare zi de binele tuturor, dar Sf. Dasie s-a împotrivit cu cuvintele: „Eu ţi-am spus şi îţi spun că sunt creştin şi nu slujesc împăratului pământesc, ci Împăratului celui ceresc şi primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui şi mă îmbogăţesc din negrăita Lui iubire de oameni”.

Stăpânitorul a stăruit, îndemnându-l pe Sf. Dasie să se roage chipurilor împăraţilor pe care nu numai romanii, ci şi popoarele barbare le adoră şi slujesc lor. Alesul lui Hristos însă a repetat hotărât şi cu curaj: „Eu mărturisesc că sunt creştin, precum am arătat adeseori, şi nu mă supun nimănui altuia decât unuia, curatului şi veşnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, cel în trei nume şi feţe, dar de o singură fiinţă. Iată pentru a treia oară mărturisesc cu glasul credinţa în Sfânta Treime pentru că, întărit fiind printr-Însa, biruiesc şi nimicesc îndată nebunia diavolului”.

Vrând să-i cruţe viaţa, legatul Bassus l-a îndemnat încă o dată să jertfească chipurilor împăraţilor, dar Sf. Dasie a răspuns cu tărie: „Tu fă ceea ce ţi s-a poruncit de către necredincioşii împăraţi. Căci eu îmi păstrez credinţa mea pe care am făgăduit-o Dumnezeului meu, o dată pentru totdeauna, s-o păstrez şi o păstrez, şi cred cu putere şi tărie să rămân în această mărturisire a mea. Iar ameninţările tale nu pot să mă schimbe de la această alegere”.

Văzând hotărârea sfântului de a rămâne creştin, legatul Bassus îi oferă un răgaz de două ore ca să se mai gândească şi să aleagă viaţa, oferindu-i şi slava pământească, dar Sf. Dasius îi arată din nou voinţa şi alegerea sa spunându-i: „Ce nevoie este de un răgaz de două ore? Ţi-am arătat voinţa şi alegerea mea spunând: fă ceea ce voieşti, căci sunt creştin. Îi dispreţuiesc şi pe împăraţi şi mărirea lor şi o privesc cu scârbă, ca după despărţirea din această viaţă să pot trăi viaţa de dincolo!”

Atunci legatul Bassus, văzând stăruinţa lui în credinţa creştină, a poruncit să fie supus la multe chinuri, sperând să reuşească prin ele ceea ce n-a putut nici cu făgăduinţa măririlor pământeşti, nici cu ameninţările. În cele din urmă, fiindcă a persistat în alegerea sa, sfidând prin mărturia credinţei sale porunca împăratului şi cultul zeităţii păgâne, dregătorul a dat poruncă să i se taie capul.

Pe când neînfricatul ostaş al Împăratului ceresc păşea cu curaj spre locul de execuţie, un oarecare slujitor idolesc mergea înaintea lui cu vasul de tămâiere, tot silindu-l să aducã jertfă împăraţilor. Atunci Sf. Dasie a luat cu mâna sa vasele, a împrăştiat tămâia din ele, a răsturnat la pământ idolii cei nelegiuiţi ai păgânilor şi s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci a lui Hristos cu puterea căreia a luptat împotriva tiranului, păstrând până la sfârşit, cu preţul vieţii, credinţa în singurul Dumnezeu adevărat.

I s-a tăiat capul de către călăul Anicet Ioan, la trei zile după alegerea sa ca „rege al Saturnaliilor”, într-o zi de vineri, 20 noiembrie 304, la ora patru.

Locul martiriului său este după unii istorici cetatea Durostorum (Silistra), aşa cum de altfel precizează şi actul său martiric, iar după alţi istorici cetatea Axiopolis (Cernavodă), unde Sf. Dasie era foarte mult cinstit, având trei zile de prăznuire pe an şi unde s-a descoperit o bayilică şi o inscripţie în care acest sfânt este amintit alături de alţi doi mucenici: Chiril şi Chindeus.

Sfintele moaşte ale fericitului mucenic al lui Hristos au fost păstrate la Durostorum până în anul 579 când, din cauza năvălirii avarilor, au fost mutate la Ancona, în Italia, unde se păstrează până azi, în biserica Sfântul Cyriacus. Pe sarcofagul său se găseşte inscripţia grecească: „Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Dorostor”.

În anul 2003, o parte din moaştele Sfântului Dasie au fost readuse la Durostorum (Silistra), în Bulgaria.

La data de 6 iulie 2006 o părticică din moaştele acestui sfânt martir al Scythiei Minor au fost dăruite Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul – Lipniţa ( jud. Constanţa), având şi hramul Sfântului Mucenic Dasie (20 noiembrie), aflată pe actualul drum care uneşte vechile cetăţi Durostorum şi Axiopolis, aşa încât şi românii să se poată închina acestui Sfânt Mucenic al Dobrogei.

Sfântul Dasie a arătat astfel că sfinţii nu cunosc graniţe, ci îi unesc şi azi, ca şi acum două mii de ani, pe creştinii evlavioşi în jurul sfintelor lor trupuri mult pătimitoare, întărind credinţa şi dăruind tămăduire sufletească şi trupească tuturor celor care le cer ajutorul.

Îngenunchind lângă moaştele Sfântului Mucenic Dasie să mulţumim Domnului pentru marea binefacere de a ne fi născut creştini şi într-o ţară sfinţită cu sângele atâtor martiri şi cu lacrimile atâtor cuvioşi şi să ne rugăm Lui să ne întărească credinţa şi să ne dăruiască dragostea şi puterea de a păşi şi noi pe urmele lor, mărturisind cu cuvântul şi cu fapta Ortodoxia şi trăind-o la adevărata ei valoare.