Sf. Ioan Botezătorul este reprezentat în unele icoane având două aripi mari la spate, ce amintesc de cuvintele profetului Maleahi (3, 1): „Iată, Eu îl trimit pe îngerul Meu, şi el va pregăti calea înaintea feţei Mele”.
Acest tip iconografic a apărut în secolul al XIII-lea în Serbia, într-o frescă din Arljie și în miniaturi, urmând ca în secolul al XVI-lea icoanele Sfântului Ioan Botezătorul cu aripi să fie mai frecvente. Pictat în acest fel, Înaintemergătorul Domnului nu este doar un simbol al mesagerului, ci și al vieții ascetice a unui „înger pământesc și om ceresc”.
În această icoană, Sfântul Ioan este zugrăvit cu aripi, îmbrăcat în păr de cămilă, cu un veșmânt care îi acoperă trupul, lăsându-i numai brațele descoperite. El propovăduiește pocăința „în pustia Iudeii” (Matei 3, 1), reprezentată de stâncile conice din planul depărtat. Înaintemergătorul privește spre Hristos, Cel pentru Care trebuie să pregătească calea. Hristos apare în colțul din partea stângă sus, în sfera cerească.
Pe fondul auriu al cerului, Sfântul Ioan Înaintemergătorul își întinde mâna stângă în rugăciune și ține o cruce, iar în mâna dreaptă ține un pergament.
În alte reprezentări, în registrul de jos al icoanei sunt zugrăvite câteva tufișuri și un topor, care „la rădăcina pomilor zace” (Matei 3, 10), amintind cuvintele propovăduirii. În colțul din stânga jos, iconarul a reprezentat simbolul sfârșitului mucenicesc al Sfântului Ioan, adică tipsia cu capul său tăiat la cererea Irodiadei.
De ce Prorocul și Evanghelistul îl numesc pe Ioan înger, când el nu era înger, ci om? Mai întâi pentru că Ioan a fost, în viața sa, ca un înger ceresc, dintre toți oamenii, apropiindu-se cel mai mult de viața îngerilor. În al doilea rând, pentru că trebuia să fie limpede învățătura, că scopul preoției pământești a lui Hristos era de a face îngeri din oameni – din oameni muritori și păcătoși, din oameni după firea lor înrobită, de a face ființe libere în mod firesc, fără de moarte și fără de păcat, întocmai ca sfinții îngeri din cer.
În ce fel era Sf. Ioan Botezatorul ca un înger?
Mai întâi, în ascultarea sa față de Dumnezeu; în al doilea rând, în libertatea sa față de lume și, în al treilea rând, în lipsa sa de griji pentru viața sa trupească. Cea dintâi este de cea mai mare însemnătate pentru lume, a doua decurge din prima și a treia din a doua. Îngerii sunt ascultători desăvârșiți față de Dumnezeu. În fiecare zi, tainele de negrăit ale înțelepciunii, puterii și iubirii lui Dumnezeu li se dezvăluie și ascultarea lor față de Ziditorul lor nu este silită, ci izvorăște din bucurie și smerenie. Și Sfântul Ioan a făcut ascultare desăvârșită față de Dumnezeu de la vârsta cea mai fragedă.
Născut din părinți trecuți cu vârsta, el a rămas devreme fără de părinți, fiind lăsat în grija lui Dumnezeu ca singur Părinte al său, singurul său sprijin și singura lui iubire. Tatăl său a fost preot și probabil că prin aceasta și-a întărit cunoașterea lui Dumnezeu. Zămislirea sa în pântecele bătrân și fără rod al maicii sale, prin puterea și voia lui Dumnezeu, nu i-ar fi putut rămâne necunoscută. Dacă Evanghelistul Luca cunoștea minunata poveste a zămislirii lui Ioan, cu atât mai mult trebuie să o fi cunoscut Ioan. El știa că îngerul lui Dumnezeu îi vestise nașterea și cunoștea cu adevărat cuvintele prorocești ale îngerului: „Va fi mare înaintea Domnului … și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt … și va merge înaintea Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie” (Luca 1, 15-17).
Toate acestea erau înfipte în inima tânărului Ioan, atât de adânc, ca și cum ar fi fost săpate pe o bucată de piatră. Dumnezeu a dat la iveală fețele cele mai importante ale vieții sale, de la vârsta sa cea mai fragedă și el trebuie să fi deslușit limpede ce avea de făcut și cel fel de viață trebuia să aibă. El s-a retras îndată în pustie pentru a se deprinde, zi și noapte, cu duhul său întru voia Dumnezeului celui viu. El s-a lăsat întru totul în voia lui Dumnezeu și Îl căuta pe El pentru toate lucrurile. El nu avea nevoie să fie învățat de către oameni, deoarece El – de la care oamenii primiseră cea mai mare cunoaștere, pe care a transmis-o și la alții – a vorbit cu Ioan în chip nemijlocit, și i-a dezvăluit nemijlocit voia Lui. Și astfel, fiind retras din lume, Ioan a stat de vorbă cu Dumnezeu, așa cum fac îngerii cei din cer. Și, întocmai ca îngerii, el a băut chiar din izvorul înțelepciunii, puterii și dragostei și, din această pricină, prorocul l-a numit înger.