Unde se afla capul Sfântului Ioan Botezatorul in prezent și minunile pe care le săvârșește

Astăzi, partea occipitală a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul se găsește în interiorul Moscheii Omeiazilor din Damasc, iar partea frontală, la Catedrala din Amiens (Franţa). De fapt, capul Sfântului Proroc a fost despărțit încă din secolul al V-lea, când a fost mutat din Emesa, o parte rămânând aici. Acea parte este acum la Damasc, iar celălalt fragment, care a fost dus la Constantinopol, se află acum la Catedrala din Amiens, furat de la Constantinopol de cruciaţi și adus aici de Wallon de Sarton din Picquigny în momentul întoarcerii acestuia din Cruciada a patra. Cei care ajung la catedrala din nordul Franței pot observa că, pe obrazul sfântului se află o zgârietură. Aceasta confirma istoria Fericitului Ieronim, care spune că într-o clipă de mânie, Irodiada a lovit cu cuţitul obrazul Sfântului decapitat.

Parintele Sofian Boghiu a vizitat Moscheea Umayyad si s-a rugat inaintea moastelor Sfantului Ioan Botezatorul pastrate aici. Marturia sa este una deosebit de pretioasa deoarece relateaza minunile petrecut in acest loc.

Intr-una din cuvantarile sale aminteste in aceasta privinta: “Am vazut si eu aceasta moschee luxoasa, cu lampadare si covoare. Este acolo un mic paraclis acoperit cu email verde si cu pereti de sticla. Acolo inauntru este capul Sfantului Ioan Botezatorul. In jurul acestui paraclis stau foarte multi orbi, in genunchi sau turceste, intr-o tacere care te uimeste. Stau si nu vad nimic, dar ochii lor dinlauntru sunt deschisi. Ei se roaga si foarte multi se vindeca . Ce spun ei, numai Dumnezeu stie, dar, in mod sigur, primesc foarte mult ajutor de la capul Sfantului Ioan. Se revarsa foarte multe minuni de acolo asupra acestor musulmani… Vin si foarte multe femei musulmane, cu copii in brate, si se sprijina de bara care inconjoara mormantul, acelui sicriu. Il inconjoara de trei ori, apoi pleaca la treburile lor… pleaca cu fata vesela… Pun si un fel de pomelnice intr-un locsor anume de langa acel sicrias. Sunt acolo gramezi de rugaciuni catre Sfantul Ioan Botezatorul, este un semn de mare veneratie pentru acest sfant. […]  Acolo vin multi bolnavi, mai ales orbi. Te impresioneaza privirea lor, fixata undeva in gol… Am intrebat pe cineva: “Ce asteapta acestia, de stau aici de atata vreme?” si mi s-a raspuns: “Foarte multi dintre ei se vindeca”.

Tot parintele Sofian Boghiu aminteste o alta minune a Sfantului Ioan Botezatorul, ca raspuns la intoleranta religioasa: “Odata, niste musulmani au lovit cu toporul in acest sicriu, spunand: “Ce cauta ghiaurul acesta aici?”. Din sicriu au inceput sa curga valuri de sange, tasnea sangele din sicriu si din marmura. Si ei s-au speriat foarte tare si au chemat preotii ortodocsi sa vina sa faca rugaciuni ca sa opreasca aceste valuri de sange care au umplut moschea… De-atunci, desi sunt musulmani, ei au un mare respect fata de Sfantul Ioan.”

Nu intamplator, cantarile liturgice inchinate Sfantului Ioan vorbesc despre faptul ca Sfantul Ioan mustra pe cei faradelege si dupa ce capul sau a fost taiat, aratand prin aceasta puterea lui Dumnezeu prin sfintii Lui.

Capul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul Domnului, taiat de imparateasa cea faradelege, a devenit simbolul prezentei lui Dumnezeu in viata omului si in moartea lui. Si, oricate vicisitudini ale istoriei s-au abatut peste Biserica, Capul Sfantului Ioan este marturia ca dreptatea si curatia vor iesi mereu la iveala prin harul lui Dumnezeu.