Sf. Ioan Botezatorul îl ajuta pe ucenicul aflat la ascultare

Odată m-a cercetat părintele Antim şi, vorbindu-mi despre ajutorul pe care Sfântul Ioan Botezătorul îl dăruieşte fără încetare monahilor dionisiaţi, şi-a adus aminte de o împrejurare vrednică de consemnat, pe care mi-a povestit-o:

„Îţi aduci aminte, părinte Lazăr, că în anul 1924 mă aflam la metocul Orfani în obştea economului Gavriil, stareţul nostru de acum. În luna februarie m-a trimis la Vizina (metoc în Halkidikis) cu doi catâri, ca să aduc untdelemn. Am încărcat catârii cu burdufurile pline de untdelemn şi m-am întors spre metoc. Între Polighiros şi Arnea, la locul numit Vatilakos, exista o zonă accidentată cu un drum îngust pe care abia poate trece un animal. Atunci locul era îngheţat, iar în partea de jos a drumului era o prăpastie adâncă, în care, dacă ar fi alunecat – Doamne fereşte! – fie om, fie animal, bucăţele s-ar fi făcut.

Aşadar, ajungând la acest loc înfricoşător, catârii, sărmanii, s-au temut şi au îngenunchiat, neîndrăznind să treacă. Eu, de îndată ce am văzut această, m-am deznădăjduit. Nu exista nici un om care să mă ajute. Atunci, în marea mea mâhnire, l-am chemat pe Sfântul Ioan Botezătorul şi i-am spus din tot sufletul:
– Sfinte Ioane, pentru rugăciunile stareţului meu, ajută-mi în ceasul acesta!
Şi, o, minunile tale şi grabnicul tău ajutor, Cinstite Înaintemergătorule!, mi-a venit atâta putere în trup, încât îndată l-am apucat pe unul din catâri şi, ridicându-l pe picioare, l-am ajutat să treacă prin acel loc strâmt. Apoi am făcut la fel şi cu celălalt. Văzând aceasta, am slăvit şi am mulţumit Sfântului Ioan pentru grabnicul său ajutor, pe care mi l-a dăruit mie, nevrednicului. La această izbăvire din înfricoşătoarea primejdie au contribuit şi rugăciunea stareţului meu care m-a trimis, precum şi credinţa mea sinceră şi ascultarea pe care am săvârşit-o. Cu mijlocirile şi ajutorul marelui nostru Apărător să ne învrednicim de fericirea veşnică. Amin”.

(Monahul Lazăr Dionisiatul, Povestiri dionisiate)