Marturia unei eleve din Grecia despre minunea facuta de Sfantul Luca

“Sunt o tânără de 19 ani și aș vrea să audă cât mai mulți oameni despre Sf. Luca de Crimeea. Anul acesta aveam examenele pentru admiterea la facultate și, din nefericire pentru mine, exact în această perioadă, mi-a apărut o problemă la gât, mai exact la ganglionii limfatici. Am consultat un doctor. Din nefericire, mi-a dat un tratament greșit, cu consecința de a nu mai putea sta în picioare de la durerea de stomac. Durerea se întețea pe zi ce trecea… până când bunica mea mi-a adus o micuță icoană a Sfântului Luca.

Nu-l cunoșteam pe acest sfânt și de aceea i-am citit întreaga viață. În ziua următoare, durerea ajunsese la o măsură foarte mare, astfel că am început să-l rog pe Sfântul Luca și să așez iconița respectivă pe locul unde mă durea. După puțin timp m-am ridicat. După o întreagă săptămână de durere, am putut să stau în picioare fără să mă deranjeze ceva. După câteva zile, am vizitat Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului din Dovra, Beroia, unde m-am putut închina la fragmente din moaștele Sfântului Luca.

După acest pelerinaj, toate s-au îmbunătățit. Ganglionii s-au retras și am reușit să trec cu bine examenele de admitere. Cu câteva zile înainte însă, am simțit o durere slabă în locul unde erau ganglionii, neliniștindu-mă. Era seară și, întinsă fiind pe pat, rugam pe Sfânt să nu se întâmple din nou acel episod, pentru că nu credeam că mama mea ar fi putut trece din nou prin ceea ce întâmpinase la începutul problemei mele. Exact în acel moment am simțit o atingere blândă în gât, exact în locul unde mă durea, iar durerea s-a retras în două secunde. Știam și simțeam că acesta este Sfântul Luca!

După câteva zile, tatăl meu s-a îmbolnăvit ușor. Prima oară însă l-am văzut că nu poate să meargă de la amețeli. Înainte de a adormi, am izbucnit în plâns, rugându-l din nou pe Sfântul Luca ca dimineața următoare să aud că tatăl se simte mai bine. Așa s-a și întâmplat, căci l-am auzit spunându-mi zâmbind: «Sunt mai bine».

Mulțumesc mult pentru timpul acordat citirii acestei mărturii și mă rog ca Sfântul Luca să vă ajute și pe dumneavostră, așa cum m-a ajutat pe mine și pe familia mea și cu siguranță pe mii de oameni!”Mărturie personală a unei eleve despre minunile contemporane ale Sfântului Luca, Episcopul Crimeei