O dalbă mănăstire, înveșmântată asemenea lăcașurilor
grecești de închinare, mi-a înseninat privirea făcându-mă să mă opresc în locul
acela binecuvântat. Atât în biserica mare, cât și în paraclisul de la demisolul
acesteia, simți mângâierea harului, care până la urmă te copleșește prin sfințeniile
care sălășluiesc între zidurile mănăstirii. Plămădită pe acest pământ
binecuvântat, această așezare monastică poartă amprenta unei îndelungate
tradiții monahale, temeinic înrădăcinată în ținutul dintre Dunăre și mare.
Totul a început cu un paraclis improvizat într-un grajd
După câteva ceasuri de rugăciune în pustia stâncoasă a acestor plaiuri aride, m-am oprit la Lipnița, un loc așezat în vatra carstică a Dobrogei dunărene. Se spune că numele acestui loc, vine din cuvântul bulgăresc ”Lipa”, care înseamnă ”tei”. Înainte vreme, alături de stejar și mojdrean, pădurile de tei, înveșmântau cu generozitate aceste locuri, parfumul teiului domolind parcă furia vânturilor năprasnice, cu iz de piatră seacă.
Obștea acestei sfinte mănăstiri s-a format în anul 2004, pe pământul ce poartă urmele pașilor Sfântului Apostol Andrei. Cât despre jertfa de început a viețuitoarelor acestei sfinte mănăstiri, maica stareță Onufria Matei spune că: ” Orice lucru făcut pentru Dumnezeu cere jertfă, astfel încât şi noua mănăstire a pornit de la un simplu grajd amenajat, donat de un localnic. Acest adăpost a servit multă vreme atât ca paraclis, dar ca și corp de chilii pentru mica obşte de maici adunată aici. Prin aceasta, mănăstirea aminteşte parcă de începuturile creştinismului, de catacombele sărăcăcioase în care se slujea în primele secole creştine cu multă jertfă, dar şi cu multă dragoste”.
Icoane Făcătoare de minuni și moaște ale sfinților ajutători
Spre a întregi acest regal de sfințenie, alături de
moaştele Sfântului Mucenic Dasie, în biserica mănăstirii se mai află spre
închinare şi o părticică din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, una din
moaştele Sfântului Onufrie cel Mare, precum și părticele din moaștele Sfântului
Ierarh Nicolae, Sfântului Ierarh Ciprian, Sfântului Andrei Criteanul, Sfintelor
Mari Mucenițe Ecaterina și Varvara, Sfintelor Mucenițe Tatiana, Marina și
Haritina, Sfântului Ioan Damaschin, Sfintelor Cuvioase Macrina și Singlitichia.
Credincioșii pot găsi spre închinare și o părticică din lemnul Sfintei Cruci,
precum şi cu o copie adusă din Rusia a icoanei făcătoare de minuni „Maica
Domnului – Potoleşte întristările noastre” și o copie a icoanei ”Trihirusa” (Maica Domului cu trei mâini),
primită în dar de la Sfântul Munte. Pelerinii din întreaga țară vin să se
închine acestor sfințenii pe tot parcursul anului, dar mai ales la cele două
hramuri ale mănăstirii: ”Tăierea Capului Sfântul Ioan Botezătorul”(29 august)
şi Sfântul Mucenic Dasie (20 noiembrie).
Lumea de taină zărită printre mărturiile măicuței Dasia
Dacă din afară, totul se conturează într-o mare de lumină și rugăciune, cu locuri și momente distincte, abia când ajungi în interiorul lăcașului monastic, când simți pulsul de taină al obștii, abia atunci începi să simți dulceața și intensitatea fiecărei clipe. Despre lumea aceea imaculată și foarte discretă, dar și despre trăirea tainei monahale, măicuța Dasia ne lasă să discernem câteva valențe extrem de relevante:” Aici există un prezent continuu și o veșnicie continuă, amândouă învăluite într-un nimb de sfințenie, în lumina diafană a păcii și a iubirii. Când întreaga natură încă este cufundată în liniștea senină a nopții, toaca începe să-și picure chemarea cu dulce glas, semănând atât de bine cu blânda bătaie a Domnului în ușa inimii noastre. După ce toaca își contenește chemarea, roua tăcerii se reașează peste întreaga fire. Este perioada în care, în taina chiliei, fiecare își începe ziua cu Dumnezeu. Sunt primele suspine, primele rugăciuni ale unei zile. Fiecare își deschide sufletul în fața lui Dumnezeu în tăcerea dimineții, în tăcerea gândurilor, în tăcerea minții…E clipa în care inima e cea care vorbește cu Dumnezeu! Ceea ce se întâmplă în continuare în chiliile inundate de lumina caldă a candelei este o taină, este taina fiecărei maici, este prinosul nevoințelor personale ale fiecărui suflet. Ce se întâmplă acolo este o taină pe care o știe numai Dumnezeu și duhovnicul. Acolo, în tăcerea nopții, se varsă lacrimi mai curate decât roua crinilor, acolo se înalță rugăciuni fierbinți pentru întreaga lume, acolo se primesc minunați soli cerești, acolo se duc lupte de neimaginat cu duhurile răutății, dar toate în taină, neștiute de nimeni… Ce se întâmplă noaptea în acele prea smerite chilii ale maicilor, nu se poate descrie… E momentul tainic când ești numai tu și Dumnezeu și sunteți atât de aproape pentru că El se coboară în inima ta, făcându-și din ea un templu strălucitor, căci cum ar putea să nu Se pogoare într-o inimă care Îi slujește cu atâta dragoste? Iar când, într-un târziu, dai odihna tâmplelor tale ostenite, simți cum inima îți zboară până la cer, sau cerul se pogoară până la ea, și cu suspinuri adânci continuă să rostească plină de dor eterna rugăciune: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!”.
Cum a ajuns icoana Maicii Domnului “Potoleşte întristările noastre” la Lipnița
Când povestește maica Onufria, stareța Mănăstirii
Lipnița, cu siguranță pierzi noțiunea timpului și asta pentru că are foarte
multe de spus.
De la sfinția sa am aflat că: ” Tot ceea ce se
înfăptuiește aici se face doar prin voia Domnului, care, încă de la începutul
acestei vetre monahale, a lucrat în chip minunat. Eu însămi am ajuns aici tot
prin mila Domnului. Începutul, de fapt, a fost
făcut de fratele meu Iachint, care este călugăr la Mănăstirea Dervent,
iar eu am venit aici când nici nu gândeam, tocmai din județul Satu Mare, unde
eram închinoviată la Sfânta Mănăstire Țeghea. Tot lucrarea lui Dumnezeu a fost
și plecarea noastră la mănăstire, iar alături de mine și Iachint, a plecat și
cel de-al treilea frate al nostru la Mănăstirea Breaza, unde este monah și-n
prezent. În anul 2005 am fost numită stareță la această sfântă mănăstire, iar
din ziua aceea și până astăzi, toate cele ce mi s-au întâmplat au fost numai
după voia și mila Domnului. Multe aș avea să vă povestesc, dar dintre toate
minunile legate de viețuirea mea monastică, una este cu totul deosebită: În
anul 2009 am cumpărat crucea pentru turla bisericii noastre, de la Lavra
Pecerska, după care am mers să ne închinăm la Mănăstirea Kitaev, la Icoana
Făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Era pentru întâia oară când mă simțeam
copleșită în fața unei astfel de icoane și nu-mi puteam stăpâni lacrimile. Am
vrut să o cumpăr pentru mănăstirea noastră, dar am aflat cu durere că nu era de
vânzare. Am plecat dezamăgită, pentru ca numai peste câteva ore să o revăd la
Mănăstirea Sofrino din Moscova. Am împrumutat 2.000 de euro de la pelerinii din
grup și am cumpărat-o, spre disperarea ghidului, care mi-a spus că este cu
neputință să trec cu icoana prin vamă. Am aşezat icoana ambalată pe un scaun în
autocar. A venit vameşul, s-a uitat la ea, a întrebat ce este şi a plecat mai
departe fără să mai spună altceva. Mai mult de atât, când am ajuns în ţară,
nici unul dintre pelerini nu a mai vrut banii înapoi. Şi aşa a ajuns icoana
Maicii Domnului “Potoleşte întristările noastre” în paraclisul
Mănăstirii Lipniţa”.
Despre obștea Mănăstirii ”Sfântul Ioan Botezătorul” multe ar mai fi de spus, dar pentru asta va trebuie să revenim în aceste locuri binecuvântate. Stavrofora Onufria Matei, stareța acestei sfinte mănăstiri, deși tânără, este o minune de om, care știe tot ce se întâmplă în obște, implicându-se în toate ascultările, dar mai ales în slujbe și rugăciune, alături de celelalte douăsprezece maici și împreună cu duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Ioan Danci, care are o slujire aleasă. Trebuie să vă opriți la această sfântă mănăstire, să cunoașteți această obște deosebită, dar în primul rând să vă închinați la toate aceste sfințenii tămăduitoare.
Aceia care doresc să ajute la înveșmântarea bisericilor sărace, o pot face prin intermediul Programului “Înveșmântează o biserică săracă!”
Detalii: http://www.atelierbroderie.manastirealipnita.ro/
Articol publicat in revista Lumea Credintei – ianuarie 2016, autor: Mariana Borloveanu