Istoria icoanei Maicii Domnului Trihirusa (cea cu trei maini)

Această icoană a Maicii Domnului este cunoscută sub numele de Icoana Maicii Domnului „cu trei mâini”, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” sau Icoana Maicii Domnului „Trihirussa”. Conform tradiției, această icoană a Maicii Domnului era zestrea de mare preț a familiei Sfântului Ioan Damaschin (4 decembrie), păstrată cu mare cinste în paraclisul casei sale din Damasc, la inceputul veacului al VIII-lea.

În vremea aceea întreaga Sirie se afla sub stăpânirea arabilor musulmani. Walid (705-715), califul de atunci al Damascului – capitala Siriei -, nu ştia cum să rezolve problemele religioase ale creştinilor din Siria, deoarece era musulman. El a angajat la curtea regală pe Ioan Damaschinul, laic pe atunci, ca prim-consilier, adică ministru, pentru problemele populaţiei creştine supuse, preţuindu-l pentru marea lui erudiţie şi virtute.

Chiar în acea perioadă, la începutul veacului al optulea, a apărut erezia iconoclastă, care avea ca punct de pornire Constantinopolul şi ca principal vinovat pe Leon al III-iea Isaurul, împăratul Bizanţului.

Ioan Damaschinul, pătruns de râvnă dumnezeiască, a reprimat erezia iconoclastă din Damasc, atât în scris, cât şi” prin viu grai. El s-a remarcat, ca nimeni altul, ca un mare luptător şi ca un înflăcărat susţinător al cinstirii sfintelor icoane. Iconoclastul Leon Isaurul, informat despre faptele Sfântului Ioan Damaschinul şi împins de ură faţă de acesta, a pus la cale împotriva lui o calomnie perfidă şi fără precedent. Făcând rost de o lucrare scrisă de Sfântul Ioan Damaschinul cu mâna sa, a dat poruncă unui caligraf de încredere să imite, fără să-i scape nimic, scrisul lui Ioan şi să scrie astfel o scrisoare, ca şi cum ar fi a Sfântului şi adresată de el însuşi împăratului, cu îndemnul ca Leon să vină şi să pună stăpânire fără luptă pe oraşul Damasc, pe motiv că lipseşte califul din cetate. Leon a trimis această scrisoare calomniatoare şi falsă prietenului său, califul Damascului, Walid, adăugând şi o scrisoare personală, în care îl asigura pe calif de dragostea pe care i-o purta, iubire dovedită de faptul că îi trimite scrisoarea scrisă de mâna lui Ioan şi adresată lui însuşi; prin acea scrisoare, Ioan se dovedea, fără puţină de tăgadă, că este uneltitor împotriva domniei lui Walid.

Când a primit şi a citit scrisoarea, califul a crezut în calomnia lui Leon şi a poruncit, fără altă cercetare, să i se taie lui Ioan mâna dreaptă, cu care scrisese scrisoarea de mai sus, şi să fie atârnată, ca pedeapsă exemplară pentru toţi, în piaţa centrală a Damascului. Porunca a fost adusă la împlinire imediat. Când ziua aceea s-a sfârşit, Sfântul l-a rugat pe calif să-i fie dată înapoi mâna tăiată.

Apoi, ţinând cu mâna stângă mâna dreaptă tăiată şi lipind-o de ciotul din umăr, a rămas ân această poziţie, rugându-se în genunchi toată noaptea aceea şi veghind în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu, despre care vorbim. O implora pe Prea Sfânta Fecioară să-l vindece, ca să continue să scrie despre cinstirea icoanelor. Rugându-se în acest chip şi foarte obosit fiind din cauza durerii şi a suferinţei, a aţipit puţin. Şi atunci o vede într-o apariţie pe Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, care era vie în icoana ei şi îi spunea că de acum înainte mâna îi va fi vindecată şi să nu se întristeze nicidecum, numai să împlinească ceea ce i-a promis, adică să scrie despre sfintele icoane. Sfântul s-a trezit şi a văzut, într-adevăr, că mâna îi era sănătoasă şi bine lipită la locul ei; numai acolo unde fusese tăietura rămăsese o linie de culoarea sângelui ca amintire, atât a pătimirii sfântului, cât şi a vindecării minunate a mâinii de către Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu. De bucurie şi din recunoştinţă faţă de Maica Domnului, Sfântul şi­a ridicat ochii şi a văzut adăugată în partea stângă de jos a icoanei chipul de argint al mâinii lui tăiate, spre veşnica amintire a minunii, aşa cum se întâmplă până azi, când creştinii evlavioşi şi vindecaţi în chip minunat atârnă de sfintele icoane diferite ofrande de aur şi de argint, care reprezintă un membru tămăduit al corpului omenesc.

Din acest motiv icoana a fost numită „Trihirussa” (,,Cea cu trei mâini”), deoarece Sfântul a lipit icoanei o a treia mână, chipul de argint al propriei lui mâini.

După vindecarea sa minunată, Sfântul hotărăşte să părăsească viaţa lumească şi să se facă monah. Când l-a văzut vindecat, califul a înţeles că tămăduirea s-a făcut prin putere dumnezeiască şi îi cerea iertare pentru pedeapsa nedreaptă. Cu mare greutate şi cu multă durere i­a dat voie să se retragă din lume.

Sfântul Ioan pleacă din Siria şi merge să se călugărească în Palestina, la vestita Lavră Sfântul Sava cel Sfinţit. Purta totdeauna cu el pe Binefăcătoarea sa, Prea Sfânta Fecioară “Trihirussa”.

Devenind monah, Sfintul Ioan Damaschinul află de la ceilalţi Părinţi din Lavră că Sfintul Sava cel Sfinţit, înainte de fericita lui adormire (în secolul al VI-lea), a dat poruncă să se pecetluiască bine, alături de mormântul său, „cârja”, adică toiagul său. El a proorocit că va veni cândva, ca pelerin la Lavră, un fiu de rege, care va purta acelaşi nume cu el, adică Sava, şi că, atunci când acesta se va închina la mormântul lui, cârja va cădea, deşi până atunci va fi neclintită. Sfântul Sava a poruncit ca fiului acesta de rege să-i fie dată ca binecuvântare cârja împreună cu o veche icoană a Prea Sfintei Fecioare, păstrată în Lavră şi numită. ,,Galactotrofusa” (,,Cea care alăptează”).

Sfântul Ioan Damaschinul, cunoscând cele proorocite de Sfântul Sava, a lăsat şi el poruncă, înainte de adormirea sa, ca acel viitor fiu de rege să primească drept binecuvântare şi propria sa icoană a Prea Sfintei Fecioare „Trihirussa”, împreună cu cârja şi cu icoana Prea Sfintei Fecioare ,,Galactotrofusa”.

Într-adevăr, după ce au trecut cinci veacuri, în anul 1217 vine la Lavră, ca simplu monah pelerin, fiul de rege Sfantul Sava de la Hilandar. Se închină la mormântul Sfântului Sava cel Sfinţit şi imediat cârja acestuia cade de unde era fixată. Uimiţi, părinţii mănăstirii caută să afle cine era monahul pelerin necunoscut şi află de la el că se numeşte Sava şi că este fiu de rege. Ei mai stau totuşi la îndoială şi şovăie să împlinească porunca Sfântului lor ctitor; de aceea pecetluiesc iar cârja la locul ei. În ziua următoare, Sfântul Sava se închină iarăşi la mormânt şi cârja cade din nou. Fiind astfel spulberată orice îndoială, monahii îi dau imediat Sfântului Sava cârja, icoana „Galactotrofusa” şi icoana „Trihirussa”.

Dăruit cu această întreită binecuvântare, Sfântul Sava pleacă din Palestina şi se întoarce la Sfântul Munte. În două chilii din Karyes (capitala Sfântului Munte), amândouă ctitorite de el, Sfântul Sava a pus cârja şi icoana „Galactotrofusa”. Cârja a aşezat-o în chilia „Schimbării la Faţă”, unde se mulţumeşte să stea de veacuri. Această chilie se numeşte până azi „Cârja” şi, într­adevăr, acolo se păstrează cârja Sfântului Sava cel Sfinţit, o creaţie desăvârşită a artei secolului al cincilea, lucrată din fildeş. Icoana Prea Sfintei Fecioarei „ Galactotrofusa” a aşezat-o în chilia ,,Sfântului Sava cel Sfinţit”, unde a fost o peşteră; acolo se păstrează şi ea de veacuri.

Această chilie se găseşte lângă Biserica Proestosului şi se numeşte „ Tipicario”, deoarece acolo se păstrează „Tipicul” redactat de Sfintul Sava anume pentru această chilie, adică monahul sau monahii care vieţuiesc acolo să nu se ocupe cu altă lucrare sau slujire, ci doar să se roage pentru toată lumea şi să citească o dată pe zi întreaga Psaltire şi o dată pe săptămână cele patru Evanghelii.

În biserica „Tipicari” există până astăzi icoana Preasfintei Fecioare „Galactotrofusa”, pusă în dreapta uşilor împărăteşti, fenomen unic în toată Ortodoxia, pentru că acolo totdeauna şi pretutindeni se află icoana lui Hristos; icoana lui Hristos este în stânga uşilor împărăteşti, acolo unde totdeauna este locul Prea Sfintei Fecioare. Acestea le-am spus despre cârjă şi despre icoana „Galactotrofusa”.

Icoana Prea Sfintei Fecioare „Trihirussa” a dus-o Sfântul Sava la Hilandar şi a pus-o acolo. Este prima sosire, necunoscută pentru cei mai mulţi, a „Trihirussei” la mănăstirea Hilandar. Apoi, după cum am spus mai înainte, Sfântul Sava este hirotonit Arhiepiscop al Serbei (în 1219) şi pleacă definitiv din Sfintul Munte, ,,Trihirussa” rămâne totuşi la Hilandar până în anul 1347, amdică mai mult de o sută de ani după adormirea Sfântului Sava (1235). În anul 1347 vine la Sfântul Munte în vizită sârbul Kralis Duşan, care, vizitând mănăstirea Hilandar, primeşte la plecare, pentru Serbia, icoana Prea Sfintei Fecioare „Trihirussa”, ca binecuvântare a mănăstirii pentru el. Şi astfel icoana Prea Sfintei Fecioare ajunge în Serbia.

Până la sfirşitul veacului acela (al XIV-lea), icoana trece din mâinile lui Kralis Duşan – din motive necunoscute şi în împrejurări necunoscute – în proprietatea mănăstirii Studeniţa, unde şi este aşezată. Această mănăstire, ca şi alte ţinuturi ale Serbiei, suferă la începutul veacului următor (al XV-lea) atacul turcilor năvălitori. Când au fost înştiinţaţi că turcii vin spre mănăstire, monahii s-au îngrijit imediat şi în grabă să salveze icoana preţioasă pe care o aveau. Ei au pus icoana Prea Sfintei Fecioare „Trihirussa” pe spinarea unui catâr pe care l-au lăsat să meargă liber, unde îl va călăuzi voia Născătoarei de Dumnezeu. Şi, într-adevăr, călăuzit de Maica Domnului, catârul a străbătut toată Serbia şi Macedonia, a ajuns la Sfântul Munte şi, după cum a rânduit din nou Născătoarea de Dumnezeu, s-a oprit la mică distanţă de mănăstirea Hilandar. Când au înţeles întâmplarea, Părinţii s-au grăbit să ia icoana de pe spinarea catârului, care a căzut imediat jos, mort. Chiar în locul acela, al sosirii catârului cu icoana, a fost ridicat un loc de pelerinaj, spre pomenirea veşnică a întâmplării. În fiecare an se săvârşeşte o procesiune a „Trihirussei” de la mănăstire până la locul acela, în amintirea sosirii icoanei la Sfântul Munte.

,,Trihirussa” a intrat în procesiune, cu psalmi şi cu tămâie, în chip solemn, pentru a doua oară, în mănăstirea Hilandar. Monahii au aşezat-o, pentru o mai mare cinstire, în sintronon, adică în sfântul altar al bisericii mari a mănăstirii. Acestea s-au petrecut la începutul veacului al cincisprezecelea.

Mult mai târziu, nu ştim precis când – totuşi într-o epocă mult mai târzie după veacul al XV­lea – s-a petrecut în mănăstire următoarea întâmplare.

Stareţul de atunci al mănăstirii a murit. Mănăstirea s-a aflat într-o grea situaţie în legătură cu alegerea noului stareţ. Aceasta deoarece atunci monahii mănăstirii, care erau mulţi, făceau parte din patru neamuri diferite, adică erau greci, sârbi, bulgari şi ruşi. Grecii spuneau că mănăstirea se află în ţara grecească şi propuneau un stareţ grec; la rândul lor, sârbii propuneau un stareţ dintre ei, deoarece mănăstirea era ctitorită de sârbi, fusese înălţată pentru sârbi şi era cunoscută oficial ca sârbească. Ca număr, monahii bulgari erau mai mulţi decât toţi ceilalţi în mănăstire şi voiau să fie ales un stareţ bulgar. În sfârşit, ruşii propuneau un stareţ rus deoarece mănăstirea era ajutată atunci cu danii şi cu mari sume de bani de către Rusia. Deoarece nu se puneau de acord, a intervenit chiar Prea Sfânta Fecioară, ca să rezolve problema. În timpul unei vecernii s-a auzit clar din icoană glasul Prea Sfintei Fecioare, care spunea că ea este stareţa mănăstirii.

Monahii au auzit desigur glasul, dar se pare că nu i-au dat importanţa cuvenită. Când au venit în altă zi în biserică pentru utrenie, au văzut că icoana este aşezată în strana stareţului. Socotind că paracliserul a scos-o din greşeală din sfântul altar, au pus-o iarăşi la locul ei. Totuşi, în ziua următoare, la slujba utreniei văd iarăşi icoana Prea Sfintei Fecioare în strana stareţului.

Atunci monahii, presupunând că paraclisierul este – din motive necunoscute lor – făptaşul celor întâmplate, i-au luat cheile bisericii, ale cărei uşi le-au încuiat ei înşişi în seara aceea, asigurându-se mai întâi că nu a rămas nimeni ascuns în biserică. Dimineaţa, Părinţii înşişi au deschis uşile bisericii pentru utrenie. Prea Sfânta Fecioară era aşezată iarăşi pe locul stareţului; atunci s-au încredinţat pe deplin că ea singură merge acolo. În timp ce toţi discutau despre acest lucru, vine în mănăstire un pustnic pe care toţi îl cunoşteau pentru virtutea lui; acesta le face cunoscut că i s-a arătat Prea Sfânta Fecioară şi i-a spus să vestească monahilor mănăstirii că din acel moment se obligă ea însăşi să fie stareţa mănăstirii şi astfel ei să trăiască în pace, să nu mai încerce să aleagă stareţ şi nici să nu mute icoana din locul ei, ca stareţă a mănăstirii. Monahii s-au supus voinţei Prea Sfintei Fecioare. Şi de atunci până astăzi nimeni nu a mutat icoana de la locul ei, ci ea se află acolo, în strana stareţului, în loc şi în chip de stareţă. De atunci şi până azi, proestosul şi părintele duhovnicesc al obştei ocupă locul al doilea, alături de icoană. De asemenea, slujitorii – mai ales paracliserii, citeţii, dar şi preoţii slujitori – şi în general toţi monahii mănăstirii şi-au arătat şi îşi arată evlavia faţă de aceasta înainte de a începe să slujească.

Astfel, Prea Sfânta Fecioară „Trihirussa” a devenit ocrotitoarea mănăstirii Hilandar, ,,icoana protectoare” a ei. Câţi monahi au vieţuit, vieţuiesc şi vor vieţui în mănăstire sub stăreţia ,,Trihirussei” o au pe aceasta ca Maică, Ocrotitoare şi Mângâiere a lor în diferitele întâmplări grele, pe care le întâmpină în viaţa monahală.

Icoana „Trihirussei” este cea mai bine păstrată dintre vechile icoane bizantine ale Născătoarei de Dumnezeu, cu cea mai puternică expresivitate. Chipul Sfintei Fecioare este atât de binevoitor şi privirea ei este atât de blândă, încât îl umple de evlavie pe cel care i se închină.

Din motive de protecţie, dar şi pentru măreţia ei, icoana are un acoperământ de aur – numit „cămaşă” -, pe care sânt aplicate 5000 de pietre preţioase, precum şi alte odoare, toate de la pelerinii evlavioşi sau de la cei ajutaţi în chip minunat de Născătoarea de Dumnezeu. Dimensiunile icoanei sânt: 1,11 x 0,91. Icoana are două feţe, adică pe partea ei din spate nu este o scândură goală, ci se află pictată icoana bizan­tină a Sfântului Nicolae.

În fiecare an, la 12 iulie, se prăznuieşte cu multă solemnitate o slujbă care durează întreaga noapte, spre cinstirea şi pomenirea Sfintei Fecioare „Trihirussa”.

Icoana Maicii Domnului Trihirusa are urmatoarele zile de praznuire: 12 iulie, 28 iunie și 4 decembrie.

Produse din magazinul online al manastirii: Icoana Maica Domnului Trihirusa (cu trei maini)

error: Continutul acestui site este protejat.