Mărturii istorice şi arheologice despre Sfântul Mucenic Dasie

Actul martiric al Sfântului Mucenic Dasie este al doilea în mod cronologic după cel al Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion. Imediat după anul 304 când a avut loc martiriul, sau cel mai târziu după libertatea acordată prin Edictul de la Milano din anul 313, un autor anonim a alcătuit în limba latină „Martiriului Sfântului Dasie”, atât pentru a fi citită în cadrul comunităţii în ziua de prăznuire a sfântului, cât şi pentru a fi trimisă şi altor comunităţi aşa cum se obişnuia.

Astăzi nu se mai păstrează textul în limba latină al „Martiriului Sfântului Dasie”, ci doar o versiune veche în limba greacă descoperită la Paris într-un manuscris din secolul al XI-lea. Pentru a cunoaşte data redactării actului martiric sunt utile unele informaţii scoase din textul grec în forma în care s-a păstrat până astăzi.

Astfel, textul „Martiriului Sfântului Dasie” spune despre sărbătoarea Saturnaliilor că „această necurată tradiţie care a ajuns până în zilele noastre din nefericire se mai păstrează încă”. Prin aceasta înţelegem că atunci când autorul anonim a compus actul martiric această sărbătoare se mai ţinea printre soldaţii de la Dunăre, ceea ce înseamnă cel mai târziu anul 380.

După acest original latin, mai târziu, cam către anul 579, un alt autor necunoscut a redactat în greceşte textul care a ajuns până în zilele noastre.

Aşa cum ni se prezintă astăzi, „Martiriul Sfântului Dasie” este un document de o mare valoare istorică şi în acelaşi timp religioasă, deoarece ne oferă informaţii atât despre practicile sărbătorii Saturnaliilor printre soldaţii romani de la Dunăre în secolele III-IV, cât şi despre răspândirea creştinismului la populaţia greco-daco-romană autohtonă la mijlocul secolului al IV-lea.

Alături de actul său martiric, adevărul istoric despre Sfântul Mucenic Dasie este susţinut şi de o serie de dovezi arheologice.

Săpăturile realizate la Axiopolis au dus până în prezent la descoperirea a două bazilici creştine. Una dintre ele, care este de fapt un martyrion, se află in afara cetăţii, în faţa intrării de pe latura de nord. Ea se compune dintr-un naos mononavat şi absida semirotundă a altarului. Naosul avea o lungime de 11,40 m şi o lăţime de 4,95 m. Deschiderea absidei altarului este de 2,20 m.

În mijlocul bazilicii se află săpate în formă de cruce nişte pietre mari despre care se crede că arată locul mormântului unui sfânt martir. Un mare număr de istorici consideră că acest martyrion, care a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al IV-lea, a adăpostit în interior mormintele Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeus şi Tasios (forma grecească a numelui Dasius).

În jurul acestui sanctuar s-a format cu timpul – din dorinţa creştinilor de a fi înmormântaţi lângă martiri – un mare cimitir creştin, care a dăinuit mai multe secole.

O scurtă inscripţie grecească de la începutul secolului al IV-lea, descoperită în anul 1947 la Axiopolis, una dintre cele mai vechi şi mai importante inscripţii creştine din toată Dobrogea, vine să confirme existenţa şi cultul comun al celor trei martiri la Axiopolis. Săpată pe o placă de piatră, care a aparţinut, cu toată probabilitatea, martyrionului de aici (azi aflată la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti), ea are următorul conţinut: „(Martirilor) Chiril, Kyndeas şi Tasius le aduc laudă“.

Caracterele inscripţiei o datează în secolul al IV-lea, iar lipsa crucii de pe această piatră, care fără îndoială este creştină, o datează chiar din primele decenii ale acestui secol, când încă nu trecuse pericolul persecuţiilor.

Această inscripţie reprezintă o dovadă în plus a adevărului faptelor descrise de actele martirice şi o confirmare arheologică a existenţei unui creştinism puternic şi a sfinţilor mucenici pe teritoriul dintre Dunăre şi Mare.

Prin jertfa lor Martirii din Scythia Minor au sfinţit pământul strămoşilor noştri, iar prin dragostea şi râvna lor fierbinte au lăsat cele deşarte ale acestei lumi şi au intrat în slava Sfintei Treimi pe care au mărturisit-o prin viaţa şi faptele lor. Câştigând îndrăzneală către Domnul, ei se roagă pururea pentru toţi cei care-i cinstesc cu credinţă şi cu dragoste zicând: „Sfinţilor Mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.