Paraclisul Sfantului Luca de Crimeea, Arhiepiscopul Simferopolului

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru … Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori), Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea… Dumnezeu este Domnul… (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Pe steaua cea de Dumnezeu cinstită mărind, care a strălucit în zilele cele mai de pe urmă, pe lauda ierarhilor şi slava credincioşilor, podoaba doctorilor şi sprijinul ortodocşilor, pe cel de aceeaşi lucrare şi nume cu al treilea Evanghelist, pe Luca  cel sfinţit cu laude să-l cinstim.

Slavă…, Şi acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50

Canonul

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Apa trecând-o…

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Veniţi, credincioşilor, pe Luca să-l lăudăm, pe marele ierarh şi minunatul doctor, cerând să primim de la el harul vindecărilor şi răsplătindu-l cu cântări.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Pe tine, Luca, te rugăm, ca cel ce faci minuni dumnezeieşti, izvorăşte grabnic celor suferinzi bogată vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti.

Slavă…

Osândit cu adevărat de păcatele mele, am mâniat, Luca cinstite, pe Judecătorul tuturor, de aceea alerg la tine ca la un apărător eu, netrebnicul.

Şi acum…

Şterge întinăciunea inimii mele, Curată, care prin viaţa ta curată şi neîntinată ai devenit Maică a Mântuitorului nostru şi mai înaltă decât Puterile cele de sus.

Cântarea a 3-a:

Doamne, Cel ce ai făcut…

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Nenaşterea de prunci şi bolile incurabile vindecă-le cu rugăciunile tale, Părinte Luca, prea fericite, şi dăruieşte sănătate celor ce fără încetare aleargă la sfintele tale moaşte.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Cântări sfinte îţi aduce adunarea credincioşilor, cerându-ţi cu credinţă ocrotirea, Luca sfinţite, căci te-a aflat pe tine păzitor  şi ocrotitor.

Slavă…

Păzeşte smerită mintea celor ce doresc să primească cunună de la Domnul, ca viaţa ta urmându-o, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite, să ajungă la înălţimea smereniei.

Şi acum…

De înfricoşătoarea vedere a demonilor în ceasul morţii mele mă izbăveşte, Stăpână neîntinată, şi cu rugăciunile cinstitului  Ierarh Luca de intrarea în Rai mă învredniceşte.

Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a şi a 6-a:

Izbăveşte de dureri şi de tot felul de boli incurabile, pe cei ce se roagă ţie, Luca, dăruind sănătate tuturor.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule… Că milostiv şi iubitor de oameni …

Sedealna, glasul al 2-lea:

Podobie: Cele de sus căutând…

Pe cei bolnavi, cinstite Luca, cercetând, vindecă-i  degrab de bolile lor cele grele şi atacul patimilor îl surpă, ca un doctor priceput, supunând intervenţiei chirurgicale inimile lor prin mijlocirea ta.

Cântarea a 4-a:

Auzit-am, Doamne…

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Părinte Sfinte, cu roua binecuvântării tale stropeşte şi pomul nevoinţelor mele, ca să fie găsit plin de roade multe şi de tăiere să scape.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Aruncă, Sfinte, săgeţile duhului spre vrăjmaşul cel urâtor de Dumnezeu şi izbăveşte de nevoi pe toţi cei ce se roagă ţie.

Slavă…

Doctore desăvârşit, vindecă degrab pe cei ce te laudă pe tine, pentru ca toţi să ne bucurăm de nepreţuitul dar al sănătăţii.

Şi acum…

Iubit-ai pe Domnul din tot sufletul tău, Preacurată, socotind gunoaie şi deşertăciuni tot ce nu mai există după moarte.

Cântarea a 5-a:

Luminează-ne pe noi …

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Ghimpele trupului şi tumorile sufletului, boala şi patimile mele, nu întârzia să mi le vindeci, vrednicule de pomenire, Luca.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Ochii minţii deschide-mi mie, Sfinte Luca, celui care mă rog ţie, ca să nu fiu lovit de orbirea duhovnicească, ci să văd lumina cea nematerialnică.

Slavă…

Credinţa în Hristos ţi-a fost încununată de biruinţă luminoasă în timpul vieţii tale minunate, Luca, de nimic făcând urzelile ateismului.

Şi acum…

Maică a lui Dumnezeu, ocroteşte totdeauna, ca o mamă, sub acoperământul tău plinătatea Bisericii Fiului tău, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a:

 Rugăciunea mea…

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Vrednic de osândă sunt eu, nemernicul, neavând răspuns bun la dreapta judecată, Părinte, şi iadul mi s-a pregătit, de aceea, Stăpânului roagă-te neîncetat pentru mine, Sfinte Luca.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Cu ploaia binecuvântării tale se stinge văpaia trupului, de aceea trimite-ne nouă tuturor răcoarea Duhului, Sfinte preaslăvite, că tu ştii să dăruieşti medicamente pentru patimi.

Slavă…

Învaţă, Părinte, toate Bisericile Ortodoxe să vieţuiască în înţelegere şi în dragoste, călăuzindu-i pe toţi către unitate, Sfinţite Luca, şi păzeşte de noi schisme Biserica lui Hristos, prea lăudate.

Şi acum…

Trupul meu, veşmânt al sufletului, l-am întinat cu necurăţia păcatului, dar către tine strig din adâncul inimii, Curată Fecioară, curăţeşte-mă degrab, pentru ca şi eu să intru în cămara de nuntă cea cerească, Stăpână.

Izbăveşte de dureri şi de tot felul de boli incurabile, pe cei ce se roagă ţie, Sfinte Luca, dăruind sănătate tuturor.

Neîntinată, care la plinirea vremii, prin cuvânt ai născut pe Cuvântul cel neînţeles, roagă-te pentru noi, ca ceea ce ai îndrăzneală de maică.

Apoi preotul: Miluieşte-ne pe noi …Că milostiv …

Condacul, glasul al 2-lea

Podobie: Cu sângiurile …

Întocmai cu slăviţii Doctori fără de arginţi fiind şi asemenea lor vindecări minunate dăruind, Luca, ierarhe sfinţite, dăruieşte degrab vindecare de boli celor ce se roagă ţie, ca un împreună pătimitor cu ei.

Prochimen: Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul Libanului se va înmulţi.

Stih: Cel răsădit în locuinţa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru va înflori.

Evanghelia

Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire:

(6, 17-16 şi 9, 1-2 şi 10, 16-20)

În zilele acelea a stat Iisus în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi. Şi le-a zis lor: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine;iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

Slavă …, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte toate fărădelegile noastre.

Glasul al 6-lea: Toată nădejdea …

Lumea întreagă, preafericite, se laudă cu vieţuirea ta cea curată, Sfinte, cel ce ai suferit de la atei prigoniri, necazuri şi multe chinuri, temniţă şi martiriul conştiinţei şi cu credinţă ai mărturisit pe Hristos, Cel ce te-a mărit pe tine, pentru aceasta cu cântări îţi aduce ţie laudă, fericite Luca, şi cere cu tărie ajutorul tău.

Apoi preotul: Miluieşte-ne pe noi … Că milostiv …

Cântarea a 7-a:

Tinerii cei ce au mers …

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Moştenitor fiind al veşnicilor bunătăţi, Luca fericite, binecuvintează clerul şi poporul cel credincios al Domnului, dăruindu-le totdeauna bogăţia minunilor tale, de Dumnezeu cinstitule.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Întărire fiind tuturor celor ce se roagă ţie cu căldură, dăruieşte vindecare fiecăruia după nevoile sale, Sfinte Luca, pentru că în multe feluri poţi să-i vindeci.

Slavă…

Ocrotitorule al credincioşilor, Părinte teofore, surpă înşelarea ateismului, blasfemia ereziei şi dezastrul schismelor din Biserică, dar şi atacul scandalurilor.

Şi acum…

Purtătoare de viaţă eşti, Preafericită, şi izvor nesecat, izvorând bogate râuri de scăpare celor ce aleargă la tine, Curată, şi cereştile daruri împărţind.              

Cântarea a 8-a:

 Pe Împăratul …

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

O, minunile tale, Ierarhe Luca, prin care împlineşti cererea tuturor celor ce au nevoie de ajutorul tău.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Plecându-mi genunchii cu inimă smerită, mă închin icoanei tale, Părinte, şi moaştele tale cu credinţă le sărut.

Slavă…

Sfinţitule slujitor al Celui Preaînalt, pomeneşte, fericite, la Liturghia cerească pe cei ce te laudă pe tine.

Şi acum…

Tainică primăvară a mântuirii, Fecioară Curată, răsari dumnezeiasca lumină tuturor, alungând iarna păcatului.

Cântarea a 9-a:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu…

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Dumnezeiescule vlăstar al Rusiei, dăruieşte pururea binecuvântarea ta celor de un neam cu tine şi grecilor care te cinstesc, Luca de Dumnezeu purtătorule.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

O, ierarhe mărite, ceasul sfârşitului meu se apropie, pentru aceasta, cu frică strig să nu mă treci cu vederea.

Slavă…

Durerea trupului meu pricinuită de păcat înlocuind-o cu bucuria  Duhului, Sfinte Luca, miluieşte-mă cu rugăciunile tale.

Şi acum…

Acoperă, Fecioară, pe cei izgoniţi din Rai şi-i ajută să recucerească patria cea mult dorită, ca ceea ce eşti sprijin dumnezeiesc.

Megalinarii (stihiri)

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Pe bunul păstor al lui Hristos, pe Luca din Simferopol, pe dreptarul doctorilor, pe cel ce dăruieşte grabnic ajutor celor în suferinţă, cu cântări să-l cinstim.

Se bucură întru Domnul toţi cei din Simferopol, Părinte, care au nepreţuit tezaur în sfintele tale moaşte, Luca cel îmbogăţit în Dumnezeu.

Bucură-te al Rusiei sfinţit vlăstar şi iubitor doctor al bolnavilor, bucură-te, Luca, cel ce ateismul ai surpat şi tuturor binecuvântările minunilor dăruieşti.

Vindecă bolile de inimă şi de ochi, de rinichi, înţelepte Luca şi nenaşterea de prunci, tumorile pe creier şi paralizia membrelor, cancerul, leucemia şi bolile de nervi.

Toate oştile îngereşti, Înaintemergătorul Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.

Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia …

Troparul: Pe Cuvântul …

Pe lauda doctorilor şi a ierarhilor, pe slava Bisericii lui Hristos, pe bunul păstor al Simferopolului, pe dumnezeiescul Luca Doctorul, cu bucurie să-l slăvim cu cântări duhovniceşti, căci cu bogăţie izvorăşte darurile vindecării.

Apoi preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi …Că milostiv …  şi otpustul mic. Apoi :

Glasul al 2-lea: Când de pe lemn …

Veniţi toţi credincioşii cu credinţă să alergăm la sfânta biserică a strălucitului Luca tămăduitorul şi doctorul fără de arginţi şi închinându-ne toţi la moaştele lui să cerem asistenţă medicală de la el, căci întotdeauna ascultă pe toţi şi îi vindecă, primindu-le cu osârdie rugăciunile.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile  Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.