Cum trebuie sa fie vesmintele liturgice?

Încă din primele veacuri creştine veşmintele liturgice au constituit o notă de specificitate pentru viaţa Bisericii. Aceste vesminte au la baza respectul înnăscut fata de Dumnezeu, de care nu ne putem apropia decât numai cu o anumita dispoziţie sufleteasca si cu vesminte special adaptate care sa fie in concordanta cu aceasta dispoziţie.

Prin forma lor deosebită şi prin calitatea materialelor din care sunt confecţionate, veşmintele liturgice constituie un mijloc de înfrumuseţare a vieţii eclesiale şi totodată o rememorare a principalelor evenimente din istoria mântuirii care sunt întipărite în semnificaţia lor spirituală. Fiecare piesă are rolul ei cadrul tainei liturgice prin care comunicăm permanent cu Dumnezeu. Folosirea veşmintelor în cultul ortodox dă fast slujbelor şi creează o atmosferă duhovnicească, propice dialogului cu Dumnezeu. Credincioşii le sărută şi le cinstesc cu mare evlavie, având conştiinţa că ele participă la cele mai înalte momente de sfinţenie şi că sunt purtătoare şi împărtăşitoare de har.

Prin funcția lor spirituală, ele creeaza pentru credincioși o atmosferă favorabilă înțelegerii faptului că, în Biserică, creștinul caută să se apropie mereu mai mult de Împărăția Cerurilor. Astfel, prin purtarea veșmintelor acestora, clericii devin ei înșiși icoane ale Domnului Iisus Hristos și ale îngerilor Săi, slujind la unicul altar al lui Dumnezeu.

Întrebuinţarea veşmintelor sfinte în Biserica creştină este foarte veche. Încă din timpul apostolilor, Sfântul Apostol Pavel, în epistola II Timotei 4, 13, spune: “Când vei veni, adu-mi felonul, pe care l-am lăsat în Troada la Carp”. De asemenea un felon al Sfântului Apostol Petru s-a aflat în Antiohia, iar despre Sfântul Grigorie Dialogul ni se spune că avea cu sine o haină preoţească a Sfântului Evanghelist Ioan. Începând din secolul IV este cunoscută întrebuinţarea în serviciul dumnezeiesc a mai tuturor veşmintelor folosite astăzi, după cum reiese din documentele provenite din acea vreme.

De unde atâta frumuseţe şi grandoare în slujbele ortodoxe, în special la cele arhiereşti?

Prin culoarea, prin forma şi calitatea materialului din care erau confecţionate, veşmintele liturgice au produs şi produc o puternică impresie asupra credincioşilor. Să nu uităm că splendoarea veşmintelor a dus la convertirea multor necredincioşi, în vechime şi nu numai.

Atâta vreme cât prezenţa noastră la Sfânta Liturghie reprezintă începutul prezenţei în împărăţia lui Dumnezeu, unde Hristos este în mijlocul nostru, ca Împărat şi Arhiereu, nu se poate ca slujba să nu fie grandioasă. La curtea împăratului nu te poţi duce oricum. În Sala Tronului nu se poate să nu fie grandoare.

Cum explicaţi celor ce judecă, arătând cu degetul spre veşmintele „scumpe“, „luxoase“ ale slujitorilor Domnului, importanţa acestor elemente care înfrumuseţează cultul nostru?

Orice obiect din Sfânta Biserică, necesar săvârşirii cultului, trebuie să fie din cea mai bună calitate. Confecţionarea şi achiziţionarea acestor obiecte reprezintă o jertfă, iar jertfa trebuie să fie din cele „mai bune“, din cele „fără meteahnă“ – la fel şi veşmintele. Însă trebuie să avem mare grijă, ca să nu cădem în mustrarea lui Hristos, care îi certa pe farisei şi despre care spunea că „toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale“. Veşmintele trebuie să fie deosebite, prin frumuseţe şi calitate, dar nu trebuie să fie un element de mândrie şi de opulenţă.