Vesmintele preotesti: piesele din care sunt alcatuite si semnificatia lor

Din vestimentaţia liturgică a preotului fac parte cinci piese: stihar, mânecuţe, epitrahil, brâu şi felon. La acestea se mai adauga si bedernita pentru preotii care au primit aceasta distinctie din partea Arhiereului.

STIHARUL este un veşmânt care are forma unei cămăşi lungi, cu mâneci largi, acoperind corpul de la gât şi până la glezne. Denumirea de stihar provine de la dungile sau sirurile de purpura (broderie) cu care era impodobit si se numeau stihuri, iar in limba greaca este derivat din verbul “crtiza” care înseamnă a umbla cu tact şi cu măsură, “pentru că stiharul fiind lung, până la pământ, ca şi tunica lui Aaron, face ca persoana înveşmântată cu dânsul, să umble regulat în timpul serviciului divin şi nu cum s-ar întampla”Se regăseşte în vestimentaţia vechilor romani, la Sfinţii Apostoli şi la vechii creştini, fiind numită de regulă tunică sau manta. Uzul stiharului se poate găsi de asemenea şi în Vechiul Testament unde poartă numele de hiton: „Şi a adus Moise pe fiii lui Aaron, i-a îmbrăcat cu hitoane, i-a încins cu brâie şi le-a pus turbane, cum poruncise Domnul” (Levitic 8, 13). La început acest veşmânt era de culoare albă şi simboliza curăţenia creştinilor, dar cu timpul au fost folosite şi alte culori. Stiharul închipuie strălucirea dumnezeieştii lumini, iar râurile (care împodobesc materia stiharului) închipuie sângele şi apa care au curs din dumnezeiasca coastă a Domnului.

Rugăciunea ce se rosteşte la îmbrăcarea stiharului: “Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul că m-a îmbrăcat cu veşmântul mântuirii şi cu haina veseliei m-a împodobit: ca unui mire mi-a pus mie cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă” (Isaia 61, 10).

MÂNECUȚELE sunt piese vestimentare comune celor trei trepte ierarhice care se pun peste marginea mânecilor stiharului, pentru a le strânge ca să nu incomodeze mişcările mâinilor. La început mânecuţele au fost purtate doar de către arhiereu, folosirea lor de către preot şi diacon generalizându-se mai târziu, în sec. XV-XVII. Despre simbolistica lor, Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului, precizează că simbolizează legaturile cu care iudeii au legat mâinile lui Iisus Hristos când L-au dus la judecată, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că: „ele închipuie lucrarea lui Dumnezeu cea atotfăcătoare şi că Însuşi Iisus, prin mâinile Sale, Şi-a făcut jertfă Trupul şi Sângele Său”.

EPITRAHILUL, numit popular si “patrafir” este o fasie de material lata cam de 30 cm si lunga cat stiharul, rascroita la partea de sus, astfel ca sa poata intra pe cap spre a fi apoi asezata pe umeri. Partea de la capatul de jos este ornata cu franjuri iar pe fasia ce atarna pe piept se coase sau se brodeaza o cruce. La inceput, epitrahilul era o fasie ca orarul, care se aseza in jurul gatului, avand capetele atarnate pe piept. Cele două părţi ale epitrahilului simbolizează: partea dreaptă, trestia pe care I-au dat-o în batjocură, iar partea stângă, crucea pe care a dus-o Domnul pe umerii Săi. După unele interpretări, franjurile care garnisesc partea de jos a epitrahilului, ca anexe la ultimele două galoane transversale, ar închipui sufletele credincioşilor, a căror mântuire este lăsată în răspunderea preoţilor

Epitrahilul aminteste de crucea purtata de Mantuitorul pe drumul calvarului si, fiind aşezat după grumaz, simbolizează jugul cel bun al slujirii lui Hristos şi al jertfei faţă de turmă. Potrivit rugăciunii de binecuvântare pe care preotul o rosteşte atunci când atârnă epitrahilul după grumaz: „Binecuvântat este Dumnezeu, cel ce revarsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul ce se pogoară pe cap, ce se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, pe marginea veşmintelor lui” (Psalmul 132, 2-3), acesta simbolizează harul dumnezeiesc care se pogoară peste slujitori care săvârşesc cele sfinte.

Dintre vesmintele preotesti, epitrahilul este cel mai folosit si fara el nu se poate savarsi nici o slujba.

BRAUL este o fasie ingusta prelungita cu doua panglici cu care preotul se leaga in jurul mijlocului, peste stihar, pentru a nu-l incurca in timpul savarsirii Sfintelor slujbe. Si in Vechiul Testament braul era parte a vesmantului liturgic (Iesire 28,8 si 28,39). ). Însuşi proorocul Isaia vorbeşte despre sensul simbolic al brâului: „Dreptatea va fi ca o cingătoare pentru rărunchii Lui, şi credincioşia ca un brâu pentru coapsele Lui” (Isaia 11, 5) si, de asemenea, apare in viziunea din Apocalipsa a Sfantului Ev. Ioan: Fiul Omului, imbracat in vesmant lung pana la picioare si incins cu brau de aur (Apoc. 1,13). Sf. Simeon al Tesaloncului explica simbolismul braului, care inchipuieste puterea ce s-a dat preotului de la Dumnezeu, asa cum se vede si din rugaciunea de binecuvantare pe care o rosteste preotul cand il imbraca: „Binecuvântat este Dumnezeu; Cel ce mă încinge cu putere şi a făcut fără prihană calea mea, Cel ce întocmeşte picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele înalte mă pune” (Ps. 17, 35-36). Ne aminteşte şi de şorţul cu care era încins Mântuitorul când a spălat picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină (Ioan 13, 4-5).

FELONUL este vesmantul liturgic pe care îl poartă ca pe o pelerină deasupra celorlalte veşminte la săvârşirea Sfintei Liurghii  şi a celorlalte Sfinte Taine şi ierurgii.  Acest vesmant aminteste de toga anticilor si mantaua sau pelerina pe care o purtau Mantuitorul si Apostolii, si era in uz general la evrei. Ca forma, felonul liturgic a pastrat linia pelerinei romane, care era un fel de manta sau pelerina dintr-o singura bucata de stofa, de forma rotunda, fara maneci, acoperind tot corpul pana jos si avand la mijloc o deschizatura prin care se introducea capul.

Pana in sec. al XV felonul a fost vesmantul de deasupra atat al preotilor; cat si al arhiereilor de toate gradele (episcop, mitropolit, patriarh). Dupa cum marturiseste Sf. Simeon al Tesalonicului (+1429) felonul episcopal avea semn distinctiv drept podoaba o cruce; al mitropolitilor si al patriarhilor era facut dintr-o stofa cu model in polistavriontesatura sub forma de cruci si se numea polistavrion. Ierarhii din pictura bisericeasca veche apar imbracati in astfel de felon. In Biserica Ortodoxa de azi, felonul a ramas, ca vesmant liturgic numai pentru preoti. Ierarhii l-au inlocuit cu sacosul. Ca la toate vesmintele liturgice, la inceput si culoarea felonului era alba; mai tarziu a inceput a fi confectionat si din alte culori. Felonul are aplicat pe spate o cruce inflorata, un chenar sau o iconita rotunda reprezentand chipuri sfinte (Maica Domnului, Mantuitorul ori un Sfant). Felonul simbolizeaza si mantia rosie cu care a fost imbracat Hristos in timpul Patimilor Sale. Faptul ca e larg si acopera tot corpul simbolizeaza si puterea atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu cu care ii invesmanteaza pe preoti.

Îmbrăcând felonul, preotul spune următoarea rugăciune: „Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi, întru bucurie se vor bucura”(Psalmul 131, 9).

BEDERNIȚA este o distinctie care se dă preoţilor care se ostenesc în cuvânt şi învăţătură. Ea este un veşmânt în formă de romb, care se leagă cu un şnur după gât, atârnând pe genunchiul drept. Întrebuinţarea lui datează de prin secolul VI. El simbolizează sabia spirituală, adică cuvântul lui Dumnezeu, cu care trebuie să fie înarmat preotul. Nu o pot purta decat preotii care au primit de la Arhiereu aceasta distinctie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continutul acestui site este protejat.