În timpul cultului, vestimentaţia liturgică a diaconilor este formată din trei piese: stiharul, orarul şi mânecuţele.
STIHARUL este un veşmânt care are forma unei cămăşi lungi, cu mâneci largi, acoperind corpul de la gât şi până la glezne. Denumirea de stihar provine de la dungile sau sirurile de purpura (broderie) cu care era impodobit si se numeau stihuri. Se regăseşte în vestimentaţia vechilor romani, la Sfinţii Apostoli şi la vechii creştini, fiind numită de regulă tunică sau manta. Uzul stiharului se poate găsi de asemenea şi în Vechiul Testament unde poartă numele de hiton: „Şi a adus Moise pe fii lui Aaron, i-a îmbrăcat cu hitoane, i-a încins cu brâie şi le-a pus turbane, cum poruncise Domnul” (Levitic 8, 13). La început acest veşmânt era de culoare albă şi simboliza curăţenia creştinilor, dar cu timpul au fost folosite şi alte culori.
Desi stiharul este un vesmant liturgic comun tuturor treptelor clerului, el prezinta unele deosebiri: la diaconi este un veşmânt exterior cu mâneci largi, pe când la preoţi şi arhierei este folosit pe sub celelalte veşminte. Întrucât diaconii închipuie pe sfinţii îngeri care se mişcă în jurul tronului ceresc, stiharul simbolizează curăţenia şi strălucirea spirituală a acestora care adesea s-au arătat adesea oamenilor în veşminte strălucitoare.
În Biserica veche stiharul se întrebuinţa frecvent şi pentru membrii clerului inferior: citeţi, psalţi şi ipodiaconi.
ORARUL este o piesa vestimentara liturgica, specifica treptei diaconesti, care are forma unei fasii inguste si lungi de stofa frumos brodata. Orarul se poarta pe umarul stang, astfel ca un capat sa atarne pe spate, pana jos la picioare, iar celalalt capat se trece peste piept, pe sub bratul drept si se aduce pe la spate, tot pe umarul stang si cu capatul atarnat pe piept. Diaconul prinde acest capat cu trei degete de la mana dreapta si il ridica sus (pana in dreptul fruntii) in timp ce se rostesc ecteniile sau alte forme liturgice, prin care credinciosii sunt indemnati la rugaciune. Se numeste orar (de la lat. oro, orare= a se ruga) pentru ca in vechime el era o fasie de panza alba pe care diaconul o purta pe mana si dadea cu ea semn credinciosilor cand sa se roage. Despre simbolismul orarului, Sf. Simeon al Tesalonicului spune ca el simbolizeazaa firea cea nevazuta a ingerilor si aripile serafimilor. De aceea în rugăciunea de dinainte de îmbrăcare diaconul spune: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui. Osana întru cei de sus, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului” (Isaia 6, 3).
În timpul Sfintei Liturghii, înainte de ecfonisul “Să luăm aminte Sfintele Sfinţilor”, diaconii îşi încrucişează orarul închipuind pe serafimii cei cu câte şase aripi care “cu două aripi îşi acoperă feţele lor, cu două picioarele, iar cu doua zburând, strigă: “Sfânt, Sfânt, Sfânt”… Reprezentând simbolic pe heruvimi şi pe serafimi, care se apropie cu teama şi cu sfinţenie de tronul lui Dumnezeu, diaconii arată şi ei la rândul lor, că se apropie de momentul solemn al împărtăşirii cu inima smerită şi neprihănită, cu curăţie şi sfială, cu temere de cele sfinte şi cu sufletele pătrunse de semnificaţia adâncă a Tainelor celor sfinte, asemenea îngerilor măririi care slujesc cu frică şi cu cutremur înaintea scaunului Celui Preaînalt.
MÂNECUȚELE sunt piese vestimentare comune celor trei trepte ierarhice care se pun peste marginea mânecilor stiharului, pentru a le strânge ca să nu incomodeze mişcările mâinilor. Despre simbolistica lor, Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului, precizează că simbolizează legaturile cu care iudeii au legat mâinile lui Iisus Hristos când L-au dus la judecată, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că: „ele închipuie lucrarea lui Dumnezeu cea atotfăcătoare şi că Însuşi Iisus, prin mâinile Sale, Şi-a făcut jertfă Trupul şi Sângele Său”.
Din cuprinsul rugăciunii ce se rosteşte de slujitori la îmbrăcarea cu mânecuţa dreaptă: “Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie, mâna Ta cea dreaptă a sfărâmat pe vrăjmaşi şi cu mulţimea slavei Tale ai zdrobit pe cei potrivnici” (Ieşirea 15, 6), înţelegem că mânecuţele înseamnă puterea lui Dumnezeu care întăreşte pe cei ce săvârşesc cele sfinte. Pentru mânecuţa stângă rugăciunea este: “Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit; înţelepţeşte-mă şi voi învăţa poruncile Tale” (Psalmii 118, 73).